Thursday, 04 March 2010 05:46

Rezoluție

Written by 

Rate this item
(0 votes)

De multe ori sunt împrăştiată, dar o recunosc şi încerc să mă corectez. Cel mai adesea sunt repezită. Nu, nu la job, pentru că probabil mica mea experienţă în PR nu ar fi ajuns nici până în punctul ăsta. Pe biroul de acasa este o relativă dezordine, dar atunci când am nevoie de ceva, găsesc în doi timpi si mai putin de trei mişcări. Asta pentru sunt foarte atentă la detalii şi ţin minte foarte bine cam tot. Iar dacă mă înfurii, fac cea mai ordonată ordine. Dacă cineva crede că are de-a face cu o soacră, ei bine, vă înşelaţi. I’m way too young for that.

 

În facultate m-am confruntat cu o problemă: nu reuşeam să învăţ din timp pentru examene. Aproape toate colegele mele terminau de parcurs notiţele şi bibliografia cu o saptămână înainte de examene, iar eu nu reuşeam să mă mobilizez decât cu trei (minunata cifră din basme did the trick for me) zile înainte. Iar acum, de când în schema cu sesiunea a intrat şi job-ul pe care mi l-am dorit de când am devenit şcolăriţă şi care, de altfel primează, a trebuit să găsesc o soluţie pentru a-mi păstra rezultatele bune.

Timpul şi organizarea au fost răspunsurile pe care le căutam. Problema a fost găsirea unei metode prin care aş fi putut obţine rezultatele dorite. Şi mi-am dat seamă că pierd foarte mult timp, inutil, în faţa computerului personal, doing nothing. Adică mă uitam la filme, citeam bloguri, chatuiam. Ceea ce pentru un masterand în sesiune chiar este sinonim cu nimic. Iar cei de la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii au avut grijă să mă aducă cu picioarele pe pământ.

Un eseu scris într-o noapte de nesomn nu este cea mai bună lucrare, aviz studenţilor. Aşa am ajuns să mă întreb, cum ar fi dacă timp de patru săptămâni nu aş mai folosi computerul de acasă. Păi ar fi mai mult timp pentru citit cărţi şi alte activităţi educaţionale, mi-am raspuns în momentele următoare. Şi astfel s-a născut ideea unui test. Cobaiul sunt eu, rezultatele le voi împărtăşi cu cititorii mei aici pe blog sau pe blogul personal, la cererea publicului :) . Experimentul are următoarele reguli: în perioada 1 – 29 martie nu voi folosi computerul personal, nici măcar în weekend. Pentru că doar aşa voi reuşi să mă organizez cât mai bine şi să folosesc timpul liber în beneficiul meu, mai ales acum când a venit primăvara.

Mi-am propus ca o dată pe săptămână să scriu despre toate stările prin care trec şi mâncăricii din degete care mă cuprind în tot acest timp, precum şi concluziile la care voi ajunge atunci când proiectul se va termina. Până acum am citit un capitol din cartea lui E. R. Curtius, „Literatura şi Evul Mediu Latin” iar pe la începutul săptămânii mi-am dat seama că nu mai am baterie la iPod. Jucaria se încarcă prin cablu USB. Mi-am zis, ok, şi asa toată lumea umblă cu căştile în urechi prin mijloacele de transport în comun iar eu încerc sa fiu altfel - excludem şi muzica din acest proiect. Acestea fiind spuse, declar raportul la patru zile INCHEIAT.

Read 4910 times Last modified on Friday, 23 May 2014 10:15
Andra Bilici

Pe principiul „Ce vrei sa te faci când vei fi mare?”, începând cu vârsta de şapte ani am început să răspund „ziaristă”. Mi se părea cea mai frumoasă, originală şi fascinantă meserie. După doi ani la Facultatea de Litere m-am hotărât să îmi urmez visul aşa că am dat admitere la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării, locul unde în timpul unui curs s-au schimbat toate planurile pe care mi le făcusem până în acel moment. Am descoperit ce înseamnă relaţiile publice, desigur, în teorie, şi am înţeles că asta va fi meseria mea.

După opt luni mai puţin vesele, petrecute la un alt job, în cu totul alt domeniu, am intrat în echipa Premium. Şi de atunci, nicio zi nu a mai fost identică cu alta. Mă bucur de fiecare moment, învăţ şi descopăr lucruri noi. Nu am renunţat total nici la primul meu vis şi asta pentru că citesc ziare în fiecare dimineaţă iar periodic scriu aici, pe blog.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 79 guests and no members online

Search