Saturday, 21 August 2010 10:58

Fonduri guvernamentale pentru dotarea cu conștiință

Written by 

Rate this item
(0 votes)

In ultimele zile, chiar daca de obicei eviti stirile sangeroase de la televizor sau pasezi pagina intai a ziarelor care iti anunta colapsul/catastrofa/pericolul iminent al zilei, tot ai citit, ai auzit, ai vazut cate ceva despre tragedia de la Giulesti, tot te-a atins in vreun fel si ti-a rascolit amintiri, experiente proprii sau ale celor din jurul tau. Nu vreau sa trec aici in revista istoriile de groaza pe care le stiu, a propos de medicii din Romania, de cum e sa fii pacient. Vreau doar sa ma opresc la cateva dintre tacticile de comunicare ce au insotit in ultimele zile acest caz. Si care fac parte din acea zona cenusie a PR-ului ce ne-a atras atatea etichete si embleme de-a lungul timpului.
Cum de le-au gasit protagonistii tragediei tocmai pe astea, ma depaseste…

  1. Cand ai o problema, cheama expertii
  2. Foloseste limbaj profesional complex, pentru ca lumea sa nu inteleaga exact ce spui, dar sa-si dea seama ca e foarte complicat, iar ceea ce faci tu e, implicit, foarte important
  3. Prezinta faptele astfel incat tu sa apari ca o victima a incidentului si nu ca un actor/ autor

Sunt numai trei tactici pe care le-am vazut in primele zile ale comunicarii tragediei. Am ascultat medici care, luand apararea colegilor de breasla, isi puneau reputatia si credibilitatea la bataie afirmand ca, asa cum se prezentau diagnosticele copiilor ajunsi la Grigore Alexandrescu, fusese vorba de o explozie. Cu alte cuvinte, un incident violent si scurt, care n-ar fi putut oricum fi impiedicat si in urma caruia, interventia prompta a asistentelor si a medicilor ar fi fost oricum putin utila.

Cercetarile politiei din ultimele zile au aratat ceea ce logica si bunul simt ne spuneau de la bun inceput tuturor, si anume ca aparatele de aer conditionat nu explodeaza de la un scurtcircuit si ca, de fapt, focul a mocnit mai multe zeci de minute fara ca vreunui cadru medical sa-i pese.

4. Atunci cand ai un scandal care face valuri ca o piatra aruncata in apa, ca sa ascunzi scandalul tau, arunca in apa o piatra mai mare, care sa faca valuri mai mari

Aici e vorba, evident, despre doua discutii, cu aceeasi dorita concluzie la final. Una se refera la ipoteza ca “biata” asistenta nu a putut sa stea permanent la locul unde tu si eu si noi toti fraierii de salariati care platim contributii de sanatate credeam ca e obligata sa stea, pentru ca a trebuit sa asiste, necalificata fiind, la o operatie. Motivul invocat, evident, lipsa de personal specializat suficient iar imaginea dorita, martira care nu-si poate marturisi nevinovatia pentru ca ar ascunde o alta vina, de data asta cu oarecari justificari morale.
A doua este intensa dezbatere cu privire la “adevaratul vinovat” in tragedia de la Giulesti - sistemul lipsit de bani si cainos cu medicii si asistentele din Romania. Lipsa de dotari etc etc. Spuneti-mi, va rog, cati bani ar fi trebuit sa-i dea cine asistentei Florentina Carstea ca sa se asigure ca la locul de munca pe care l-a acceptat cu toate conditiile sale cand a semnat contractul de munca sa-si foloseasca si constiinta. Ce ar trebui sa faca Guvernul ca niste cuvinte goale ca “terapie intensiva”, “supraveghere permanenta” sa capete sens pentru niste canalii pe care, repet, noi le platim si prin taxe si prin spagi, doar doar o sa-si vada de treaba? Ce echipamente si dotari ar trebui sa primeasca spitalele ca medicii sa inteleaga ca fumatul in spatiile publice chiar este interzis? Sau ca asistentele sa stie ca parangheliile se tin in afara orelor de program sau, macar, se tin fara sa opreasca din lucru pe cei/cele care au pozitii critice in spital.

Cu ce ne-ar fi ajutat daca am fi avut de trei ori mai multe asistente, cata vreme oricum petrecerile interne le-ar fi adunat pe toate la un loc? Altul, evident, decat acela unde ar fi trebuit sa fie in mod normal. Cu ce ne-a ajutat faptul ca incubatoarele (surpriza!) par sa aiba destul de multe sisteme de avertizare sonora incorporata, cata vreme nimeni nu s-a sinchisit sa le bage in seama? Nu vreau sa trec la procese de intentie, dar puneti-va un pic mintea “romaneasca” la contributie si intrebati-va ce ati face daca ati fi fumator inrait si cu fumuri, director de spital sau sef de sectie si cineva v-ar obliga sa dotati spitalul cu detectoare de fum. Nu-i asa ca v-au venit cel putin doua idei?

Banii si echipamentele nu tin loc de suflet. Mi-e foarte greu sa-mi imaginez, chiar si folosind “mintea romaneasca”, cum e posibil sa decizi ca nu-ti mai pasa de ceea ce faci atunci cand esti intr-un spital si miza ta zilnica e de viata si de moarte. Cum iti faci calculele financiare sau … iar spun vorbe mari… etice, ca sa ajungi sa spui - azi nu mai stau langa bebelusi ca nu mi-a iesit cat trebuie. Azi nu mai muncesc ca nu sunt platita suficient. Stiti vorba romaneasca “n-o sa moara nimeni din asta” si auziti si voi cat de sinistru suna in acest context.

Nu vreau raul nimanui, dar aici tragedia e mult prea mare si mult prea relevanta pentru un intreg sistem cat sa nu-ti doresti sa se faca dreptate exemplar si sa inceapa sa se faca dreptate in general in acest sistem. Decat sa ai 10 oameni pe care sa te bazezi ca vor face ceva, si te lasa balta cu indolenta, sau, si mai rau, iti omoara copilul, mai bine stii ca te bazezi pe unul singur care chiar intelege sa-si vada de treaba.

Nu pot sa nu-mi amintesc spusele unei prietene care, amortita in spital, putea sa-si miste doar o mana din incheietura ca sa cheme asistentele, iar acestea, vazand-o ii faceau cu mana inapoi. Cu ce o ajuta pe prietena mea prezenta lor, cata vreme era doar una fizica? Cu cat ai fi putut s-o platesti pe Florentina Carstea ca SA STEA, fara sa faca nimic altceva decat sa deschida o nenorocita de usa si sa arunce la timp o nenorocita de patura peste un cablu cu flama sau ce-o fi fost?

Rezolvarea in acest scandal ne costa ori atat de mult cat n-am putea plati vreodata, ori nu ne costa nimic. Pentru ca aici avem nevoie de fonduri guvernamentale pentru dotarea sau re-dotarea cu constiinta a medicilor si asistentelor care si-au pierdut-o.

LE - la cele de mai sus se mai adauga

5. Se intampla si la case mai mari - vezi toata discutia despre starea precara a spitalelor din Germania

Read 5082 times Last modified on Tuesday, 05 July 2011 08:01
Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

More in this category: Reconversie profesională »

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 150 guests and no members online

Search