Sorana Savu

Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Sunday, 09 March 2008 12:41

Who's news?

And why is that? Am început să mă întreb uitându-mă pe numărul din 3 martie al Time Magazine. Iau Time de multă vreme, ca pe o revistă de business, politică şi ceva stil de viaţă de bună calitate. Apreciez foarte mult scriitura şi uşurinţa cu care poţi parcurge un set de subiecte diverse, inteligent tratate, uşurinţă dată de un layout relaxat şi neschimbat de foarte multă vreme şi o organizare minunată.

Friday, 07 March 2008 12:40

My name is not Susan

Îmi sunt foarte dragi cei de la Orange pentru că ştiu să se poarte cu clienţii şi să folosească o parte din profitul pe care îl fac de pe urma logoreei mele profesionale în scopuri simpatice. Sunt singurii care trimit o felicitare de Craciun “utilă” - în care îţi transmit nu numai urări, ci şi faptul că ai mai primit un bonus consistent în puncte de loialitate. Sunt, de asemenea, cei care îşi amintesc de tine de 8 Martie, deşi la baza de clienţi pe care o au, bănuiesc că un asemenea gest reprezintă o felie semnificativă de buget.

Thursday, 14 February 2008 12:29

Gândire de maimuțe

Am găsit pe blogul lui Ioan T. Morar un text care, înţeleg, e deja intrat în folklorul electronic. Selectez din el ce mi-a atras atenţia:

“Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.   

Wednesday, 13 February 2008 12:24

Țara lui Dorel și a Ralucăi

Voiam de multă vreme să scriu un post despre Ţara lui Dorel, poate şi pentru că mă număr printre cei care urăsc respectiva campanie. Nu mă îndoiesc de eficacitatea ei comercială, dar am o problemă cu moralitatea ei şi cu mesajul social pe care îl transmite. Am întâlnit scene cu Dorel în viaţa reală. Nu o dată. De multe ori, finalul acestor scene nu e un packshot cu o sticlă de tărie. E un necrolog sau un diagnostic obţinut într-un spital de urgenţă.

Monday, 28 January 2008 12:13

Dănilă Prepeleac in reverse

Săptămâna trecută am participat la o întâlnire organizată anual de unul dintre clienţii noştri (cred că aş putea să spun că e vorba de MasterCard dacă-mi promiteţi că nu vă gândiţi că “vreau să le fac reclamă pe blog”, ok?) cu toate agenţiile din Europa. Evenimentul a fost foarte departe de obişnuitele serii de prezentări care te obosesc fără să prinzi de veste - am comentat, am discutat, ne-am distrat şi ne-am întors fiecare acasă cu tolba plină de idei.

Friday, 02 November 2007 12:11

Pay it forward

O diferenţă fundamentală de atitudine a oamenilor de pe stradă care m-a izbit acum 10 ani în America s-a întors să mă şocheze în săptămâna petrecută la Philadelphia - în loc de privirile preocupate şi piezişe ale trecătorilor de pe Calea Victoriei sau Drumul Taberei, americanii îţi întâmpină privirea cu un zâmbet. E un început de conversaţie, în 99% dintre cazuri rămas fără urmări, dar un cu totul alt început de conversaţie decât în ţara-mi de baştină. Nu-ţi insuflă un sentiment de culpabilitate că exişti, că le-ai tăiat calea sau că le-ai intrat în raza vizuală fără petiţii prealabile. Pentru americanii de pe stradă eşti o fiinţă umană, poate eşti drăguţ îmbrăcată, poate ai o privire interesantă, oricine-ai fi câtă vreme nu te cunosc, beneficiezi şi tu de prezumţia de nevinovăţie.

Monday, 01 October 2007 12:10

Interviuri cu jurnaliști - 2

1. Cum vezi relaţia ideală cu un om de PR? Răspuns în deadline; ca idee, am nevoie de raspuns în două zile de la solicitare, iar răspunsurile vin: 10% în 2 zile; 40% în 3-4 zile; 30% într-o săptămână; 20% - niciodată. Răspuns util, măcar “pe lângă” întrebările trimise, dacă la obiect nu se poate întotdeauna. Mă aştept ca omul respectiv să încerce să găsească o soluţie într-o situaţie în care nu poate reacţiona/răspunde chiar cum aş vrea eu, chiar dacă e vorba doar de o soluţie de compromis, şi să nu fie doar o piedică între mine şi informaţia de care am nevoie.

Wednesday, 03 October 2007 12:09

Filme bune la ore imposibile

… a devenit aproape un truism. În ultima vreme, ori de câte ori se difuzează la televizor un film pe care eu îl consider excepţional, ora de difuzare depăşeşte, ca un făcut, ora 23.30 sau chiar 24.00. Şi, pentru ca teoria conspiraţiei să se verifice, filmele bune nu se dau nici măcar vinerea sau sâmbăta, ci iată, cum a fost cazul aseară, în zile din astea imposibile, cum ar fi lunea! J

Wednesday, 03 October 2007 12:05

Noi la Starbucks și Starbucks la noi

După atâtea luni de fidel consum de “ventilate” la Starbucks, era momentul să vadă şi cei de la Starbucks cum e să ieşi dimineaţa din Drumul Taberei către Cotroceni, aşa că i-am invitat pe la noi să ne povestească mai multe despre cafelele lor şi despre prăjiturile cu caracter adictiv. Am prins o zi cu trafic adevărat, că mai aveam puţin şi întârziam şi noi la întâlnire, gazde fiind, dar în cele din urmă ne-am găsit unii pe alţii. M-am bucurat să-i reîntâlnesc în postura de oaspeţi şi prezentatori pe câţiva dintre cei care zâmbesc cu indulgenţă când mă văd cum intru cu ochii plini de somn, bombănind traficul şi locurile de parcare, în fiecare dimineaţă, în cafenea, pentru sfertul de oră de vacanţă cu latte şi chec cu ciocolată. Şi trebuie să spun şi pe această cale, băieţi, Teo e cea mai tare!

Friday, 12 October 2007 11:55

3:10 to Yuma

De unde aş putea să încep? Poate de la a spune că nu sunt un fan al western-urilor, dar sunt un fan Russell Crowe şi asta m-a făcut să găsesc oareşce valoare inclusiv în “The Quick and the Dead” care, de fapt înseamnă “Viii şi morţii”… 3:10 to Yuma e un western în care protagoniştii sunt interpretaţi de un galez (Bale) şi un neo zeelandez (Crowe). Şi e un remake realizat de James Mangold, un regizor generos, care lasă laurii filmelor sale actorilor. Mangold mi-a atras atenţia prin “Cop Land”, un film foarte interesant şi mai puţin cunoscut, pe care l-a scris şi regizat acum zece ani şi în care, cu un vizual corect, străluceşte prin modul în care pune în valoare actorii din distribuţie. Şi la capitolul actori îl includ aici şi pe Sylvester Stallone, pe care altfel nu l-aş include. Acelaşi lucru îl face Mangold şi în Walk the line, film după care, logic, Oscarurile s-au dus către actori şi nu către regizor.

Page 3 of 15

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 66 guests and no members online

Search