Sorana Savu

Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Thursday, 21 September 2006 11:11

Thank you for smoking... but no, thank you!

Am aflat despre cartea lui Christopher Buckley acum mai bine de zece ani, cand profesoara mea de PR Campaigns, o sudista din Tennessee, fumatoare inraita si cu un simt al umorului cu totul distinct, ne-a zis ca ar fi cazul s-o includem in bibliografia de curs. Pe vremea aceea, prigoana fumatorilor era la inceput, iar eu, ca o romanca adevarata, care si-a petrecut copilaria intr-o casa in care bunicul fuma pachete de Marasesti fara filtru cu convingere, ma uitam la californienii exilati la fumat pe prispa ca la niste ciudatenii ale naturii. Stiti cum e cu bibliografia de curs - de obicei, daca poti scapa de ea, exact asta faci. Am retinut intriga, mi-a intrat in cap denumirea trio-ului de lobby-isti, Merchants of Death, dar nu m-am dus direct in librarie sa iau cartea.

Saturday, 30 September 2006 10:47

Stradivarious

Nu ne-a fost in intentie sa comentam agenda culturala a Bucurestiului pe blogul nostru si nici sa demonstram ca avem o viata mondena intensa, dar intamplarea face ca o zi dupa Cristina, m-am nimerit si eu la Sala Palatului, la concertul lui Edvin Marton si al orchestrei Monte Carlo. Edvin, care detine un Stradivarius de peste 2 milioane de Euro si e prieten cu Yevgheny Plushenko, patinatorul. Scuze pentru modul in care i-am scris numele, l-am vazut scris numai in transcriere engleza si altfel nu stiu sa-l ortografiez. Deci, despre Edvin era vorba. Si despre mine, care sunt mare fan de patinaj artistic si de viori clasice cu povesti frumoase si cu sunet divin. Si care mi-am cumparat bilete de acum o luna, ca sa fiu sigura ca ajung sa fiu martor la o reinterpretare a clasicilor pe o vioara extraordinara…

Thursday, 28 September 2006 10:45

Igiena blogurilor

De cand am inceput sa ma obisnuiesc cu blogurile si sa incerc sa descopar rolul lor pe planeta, mi-au atras atentia o multime de articole din SUA, care, ca de obicei, e la ceva departare de noi si la acest capitol. Ca om de PR, ideea de blog - o chestie mai mult sau mai putin anonima, pe care oricine o poate folosi sa spuna orice despre orice altceva, fara riscuri, retineri si fara responsabilitate e datatoare de fiori. Nu am avut niciodata probleme cu opiniile asumate, dar cele venite de nicaieri si motivate de te miri ce, pot face foarte mult rau foarte greu reparabil.

Blogurile raman un lucru minunat - un spatiu in care esti singur in prezenta tuturor si poti spune lucrurilor pe nume asa cum vrei tu, fara cenzura. E si o forma de revolta impotriva comunicarii “oficiale”, care e de multe ori prea atenta la forma si prea putin atenta la continut. Le-am admirat de la distanta si acum, cand am la dispozitie propriul meu spatiu public/privat stiu ca mai devreme sau mai tarziu o sa ma farmece fara putinta de scapare.

Wednesday, 27 September 2006 09:48

Etica cu multe fețe

Avem cateva subiecte favorite in PR - adica nu e ca si cum ar fi subiectele noastre preferate, dar sunt un fel de alpha stories de care nu scapam si pe care trebuie sa le comentam intr-un fel sau altul fie si numai pentru a ne defini ca profesionisti. Unul dintre ele se refera la etica. Spre deosebire de alte profesii, in PR se pare ca etica e o chestie pe care fiecare o intelege intr-un fel particular, extrema fiind ca o defineste ca pe un domeniu de care poti linistit sa te tii deoparte din momentul in care te-ai declarat profesionist. Cam ca un jucator de poker care, daca trece in liga campionilor, e de asteptat sa triseze.

Monday, 22 October 2007 09:42

Conferința PRSA 2007 - Philadelphia

Cum ştiu că nu toată lumea care citeşte blogul nostru e neapărat om de PR, PRSA vine de la Public Relations Society of America, respectiv cea mai mare organizaţie profesională din lume, care astăzi (while you were sleeping, pentru că e o diferenţă de fus orar de vreo şapte ore fix) a adunat într-o singură sală 3600 de reprezentanţi. Prin reprezentanţi înţelegând că numărul de membri e muuuult mai mare de atât. Noi am fost o specie ciudată, având de traversat un ocean şi nu strada ca să participăm la reuniune.

Anul acesta PRSA împlineşte 60 de ani. Ca şi Forţele Aeriene ale Statelor Unite, după cum am aflat de la Lyn Sherlock, o Brigadier General, director Office of International Scurity Operations, Political-Military Affairs Bureau, Senior Military Representative to the Department of State, Office of the Secretary of Defense. Cu un discurs foarte sec şi foarte interesant a propos de menirea relaţiilor publice în transmiterea ideilor şi conceptelor către public.

Ionuţ ne-a trimis un set de întrebări, acelaşi la care a răspuns şi Radu şi mi-a dat emoţii…

1. Considerati ca exista in Romania o companie care sa aiba un “corporate blog” “ca la carte”? Care ar fi aceasta? Dar vreo companie care sa fie un exemplu clar de “asa nu”?

Vreau să sper că nu s-a inventat încă o carte de bloguri şi că suntem încă la faza în care fiecare organizaţie să-şi poată face un blog după cum îi place şi după cum consideră că o reprezintă mai bine. Cum întrebarea ne vizează şi pe noi, n-aş vrea să dau aici exemple concrete şi promit că e singura eschivă în acest set de întrebări.

Tuesday, 23 October 2007 09:27

Streets of Philadelphia - sequel

Ne-a atras în ziua a doua un seminar despre etică, pentru că, alături de evaluare, e probabil cea mai spinoasă problemă a profesiei noastre. Oameni practici cum îi ştim, americanii au invitat în grupul de prezentatori o şefă de agenţie, sugestiv intitulată Utopia Communications, care s-a poziţionat de la bun început ca o agenţie etică. Bunul început venea după un final mai puţin bun într-o agenţie mai mare - evident, n-am aflat care - din care Ann Higgins a fost dată afară pentru un acces de etică. Ann a reacţionat foarte bine, a plecat şi a încercat să-şi demonstreze ei şi industriei că etica are şi ea valoare. Şi chiar foarte mare. Câţiva ani mai târziu, agenţia îi creşte cu 25% pe an, mult într-o piaţă aşezată, iar Ann e fericită şi pe lângă activitatea propriu zisă susţine training-uri de etică pe la alţii care au nevoie.

Friday, 26 October 2007 09:25

Streets of Philadelphia - not quite the end

În ziua a doua m-am simţit obligată să experimentez partea internaţională a Conferinţei Internaţionale PRSA. Nu că nu aş fi fost avertizată de multă vreme că interesul americanilor faţă de orice se întâmplă peste ocean - orice ocean - e limitat. Dar voiam să văd ce mesaje primesc din partea “noastră”, a internaţionalilor, şi cum diferă ele de propria lor gândire. Ultima invenţie pe care o auzisem de la un băiat care consilia companii americane în spinoasele probleme ale Europei de Est era că românii sunt în majoritate musulmani! Probabil că omul fusese în excursie la mare mai multă vreme şi nu ştia cum să-şi justifice decontul….

Wednesday, 08 June 2011 06:41

The Way Back

Am cumparat un film in weekend de la Media Galaxy mai mult pentru poveste – un grup de sapte oameni evadati din gulagul Siberian ajung in India… pe jos. Filmul, realizat de Peter Weir, ii avea in distributie pe Colin Farrell, Ed Harris si Saoirse Ronan.

Povestea e incredibila, filmul e induiosator de o maniera care mi-a amintit de Radu Mihaileanu, peisajele sunt superbe in ferocitatea lor (in Siberia prizonierii nu erau haituiti cu prea mult entuziasm pentru ca se stia ca oricine nu e omorat de soldati, va fi omorat de natura), actorii vorbesc rusa fluent, chiar daca accentele mai lasa de dorit foarte putin pe ici pe colo.

Monday, 06 June 2011 12:24

Cuvânt înainte și-napoi

Am revenit, în fine, în blogosferă și site-o-sferă cu versiunea 2.0 la blog și 3.0 la site. Lucrăm, încă, la ambele și probabil că vom mai lucra la detalii multă vreme de acum încolo. Încercăm, de asemenea, să găsim răspunsul la marile întrebări - cum e mai bine, cu diacritice sau fără? Și mai avem, încă, de importat materiale din vechiul nostru blog. Vă rugăm așadar, nu dați cu parul...

Page 8 of 15

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 74 guests and no members online