Tuesday, 17 October 2006 13:26

De ce e la moda sa lucrezi in PR?

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Mă întâlnesc la conferinţe sau seminarii cu diverse cunoştinţe şi după riguroasele pupături vine imediat întrebarea „Şi ce faci, unde lucrezi?” Urmează apoi un dialog, aproape identic de fiecare dată, în care eu răspund la o agenţie de relaţii publice, iar persoana respectivă spune că şi ea şi-ar dori să lucreze tot în PR pentru că ………. Şi vin explicaţiile din afară – ce interesant e să lucrezi în PR, ce se face în PR, ce drăguţă meserie e - care de cele mai multe ori nu nici o (sau nicio) legătură cu ce se întâmplă în realitate.

 

Şi atunci mă întreb şi eu, din interior de data aceasta, de ce este la modă să lucrezi în PR? De ce toate domnişoarele care apar în revistele pentru femei şi nu numai, declară sus şi tare că vor să intre la o Facultate de Comunicare şi sunt foarte hotărâte să aibă o carieră în PR? Chiar înţeleg ce presupune munca într-o agenţie de PR, ce trebuie şi ce nu trebuie să facă un consultant?

Mulţi dintre cunoscuţii mei consideră că a lucra în PR înseamnă să mergi la cât mai multe evenimente, iar dacă sunt petreceri mondene unde mai vin şi două-trei VIP-uri, cu atât mai bine, asta înseamnă că evenimentul respectiv a fost de succes. Alţii spun că munca unui consultant se rezumă la întâlniri cu diverse persoane, la prânz sau cină, pentru discuţii de vrute şi nevrute şi nimic concret drept concluzie.

PR–ul nu trebuie confundat cu ideea de a fi monden; cu ideea că faci „lucruri drăguţe” sau cu cea de job trendy. Iar specialistul în comunicare nu este o simplă legătură între client şi media.  A lucra în PR presupune să ştii şi să fii la curent cu tot ce ţine de industria în care activează clienţii pentru care lucrezi;  presupune multă responsabilitate; multe cunoştinţe; capacitatea de a face conexiuni şi, nu în ultimul rând, o conduită etică. Or astea nu sunt lucruri care ţin de modă, nu se schimbă o dată la şase luni şi nici nu sunt neapărat „drăguţe”.

Read 6424 times Last modified on Friday, 25 April 2014 12:16
Anca Manea

Lucrez in PR de mai bine de zece ani, mai exact din momentul in care am terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, sectia Comunicare Publica. In timpul facultatii am facut practica la radio, televiziune si in publicitate, dar am ales Relatii Publice. Sau mai bine spus, Premium m-a ales pe mine, iar acum, dupa ce o perioada am invatat ce inseamna PR, sunt Senior Consultant si lucrez, in principal, pentru conturi din financiar & industrial, dupa ce am trecut prin farmaceutice, IT si curierat rapid.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 141 guests and no members online

Search