Monday, 20 August 2007 11:19

Cititorii de monitorizări

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Nu e nevoie să vă mai spun că publicul cel mai valoros şi cel mai educat din România are şi cel mai puţin timp la dispoziţie. În încercările noastre de a găsi nişte modalităţi de evaluare a muncii noastre mai apropiate de realitate decât de statistici şi formule, am ajuns la concluzia că mulţi dintre oamenii de top pe care îi vizăm cu toţii în industria de comunicare consumă presa gata “procesată” - prin intermediul monitorizărilor şi al buletinelor trimise fie de agenţiile de PR, fie de companiile de monitorizare.

Sunt cititori pe care cifrele de tiraj nu îi pot “vedea”, dar pentru care nici cifrele de audienţă nu sunt tocmai relevante. Ei nu citesc o duzină de publicaţii zilnic, ci o selecţie de materiale, care le vizează strict compania sau industria. Mai mult, într-un asemenea buletin, toate publicaţiile sunt “egale” - condiţiile grafice din lumea reală contează mai puţin, singurul fapt care poate stârni interesul e conţinutul materialului în sine. Iar singurul context e cel existent deja în mintea cititorului, referitor la gradul de credibilitate al publicaţiei. Deci, cum i-am putea “măsura” pe cititorii de monitorizări?

Read 6722 times
Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 151 guests and no members online

Search