Friday, 13 October 2006 09:30

Îmi place... nu-mi place

Written by 

Rate this item
(0 votes)

E frumos în PR. Nu mi-a luat mult prea mult să-mi dau seama de asta. Pot să lucrez numai cu oamenii care îmi plac şi ei mă mângâie pe burtică şi mă scarpină în cap, iar eu închid ochii şi torc… torc… Da. Torc. De ce vă miraţi? Dar nu despre torsul meu era vorba, ci despre lucrul cu oamenii care îţi plac. Pentru ei fac orice – mă dau de-a rostogolul şi ajung până în locurile cele mai imposibile. Şi nu e greu, pentru că o fac cu plăcere. Iar ei ştiu să aprecieze eforturile mele.

 

Cu totul altceva ar fi dacă m-ai pune să lucrez pentru oameni care nu-mi plac. Am cunoscut câţiva.“O, ce pisoi frumos! Dar luaţi-l de aici să nu mă zgârie”. Sau “de ce nu face ce-i zic eu şi de ce nu stă acolo unde i-am zis eu să stea?”

La prima vedere, ai impresia că toţi oamenii sunt la fel. Tuturor le plac ochii mei albaştri. Numai că unii nu vor un motan specializat în relaţii publice. Ei ar avea nevoie de unul împăiat, pe care să-l arate lumii şi să poată să spună că au făcut ce trebuia făcut - şi-au luat un motan!

Pentru aceia care doresc un motan, am un sfat. Acceptaţi că şi el are personalitate, de multe ori una puternică. Şi de cele mai multe ori ştie foarte bine ce trebuie şi cum trebuie să facă un motan. Aşa că lăsaţi-i libertatea de care are nevoie şi vă veţi simţi excelent împreună.

Iar dacă doriţi un motan specializat în relaţii publice, ştiţi unde mă găsiţi. Dar să ştiţi că nu contează câtă mâncare îmi aduceţi şi nici cât de frumoasă e cuşca în care vreţi să mă puneţi. Dacă îmi place, lucrăm împreună. Altfel, s-ar putea să iasă cu zgârieturi.

Read 6215 times Last modified on Friday, 20 May 2011 08:59
Luca

Viata mea profesionala e plina de frustrari. Desi imi petrec tot timpul in agentie (cu mici pauze când mai reusesc sa prind o usa deschisa si sa o zbughesc in curte), desi sunt nelipsit de la toate sedintele si trainingurile organizate la Premium, voi ramâne junior pâna la pensie. Si asta numai pentru ca mi-am inceput cariera in PR la 4 luni, dupa experiente mai putin fericite in presa. Altfel, sunt foarte competent, comunicativ si ma implic in efortul general de eliberare a lumii de muste si vrabii.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 98 guests and no members online

Search