Wednesday, 25 August 2010 10:56

Da' ai talent?

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Nu stiu cum stau lucrurile in ziua de azi, dar pe vremea mea, scoala era tare timpita. Pentru materiile creative, stiti voi desen, muzica, trebuia sa te remarce vreun profesor blazat si obosit, sa-ti descopere harul de la 4 ani si sa-i convinga pe ai tai ca ai putea sa-ti castigi existenta din asa meserie ciudata cum ar fi cea de pictor sau de muzician ca sa se intample ceva artistic in viata ta. Daca nu, nu. Pe la 8-9 ani, cand erai deja mare, puneai cruce oricarei indeletniciri creative si te indreptai voios catre cele doua optiuni ale vietii tale - mate/fizica sau uman.

Ramanea, cumva, in memoria ta pe care rar o accesezi, concluzia foarte clara ca, daca nimeni nu ti-a spus la 4-6 ani ca esti un geniu cel putin la fel de mare ca Mozart sau Leonardo, esti praf la desen si muzica si nu e cazul sa mai insisti. Asta nu insemna ca, daca nu ERAI un geniu la 6 ani, societatea nu-ti permitea, marinimoasa, sa te ratezi/blazezi/descurajezi pana la varsta majoratului sau pana pe la 14 ani cand inca mai aveai sansa sa optezi. Ce sa fie? Mate/fizica sau uman?

Mi-a luat multa vreme sa descopar, citind o gramada, ca nu toate geniile artei s-au nascut genii, ca majoritatea au fost trimisi in ucenicie sa amestece vopsea si sa spele pensule pentru maestrii vremii si ca le-au trebuit si lor cativa ani de munca doldora de esecuri pana sa devina ceea ce au ramas. Dar asta, la noi, nu se spunea in scoala, unde ti se dadea peste degete daca n-o pictai pe Mona Lisa din tempera. Orele de desen au fost intotdeauna un chin pentru mine - timp in care ni se acorda atata libertate sa gresim, incat asta faceam, invariabil, timp in care ne plimbam cu borcanele de iaurt mizerabile si guasele de trei parale care ti se regaseau la final de ora mai degraba pe uniforma decat pe coala de desen. Timp in care, daca ratai o linie, trebuia s-o iei de la capat, pentru ca o capodopera, nu-i asa, se face cursiv in 45 de minute…

Asa de tare m-au speriat orele de desen din scoala, ca prin liceu, cand am inceput intr-o vacanta sa desenez din senin portrete, eu care nu depasisem in viata mea faza de smiley, nu i le-am aratat profesoarei de desen. Deja facusem alegerea - mate/fizica, uman - uman. Voiam sa fiu medic, ha ha.

Au mai trecut inca niste ani buni pana cand am decis, citind si povestile lui Gladwell din Outliers, ca e cazul sa mai dau o sansa picturii. De data asta nu ca decizie de viata profesionala, ci ca decizie de viata personala. Merg la cursuri de trei saptamani, am o profesoara de varsta mea, nu plec de langa sevalet doua ore sau pana nu lesin (nu pot sta in picioare nemiscata multa vreme), whichever happens first, si vorbim la fel de mult cat desenam. Totul capata alt alt alt alt sens, e frumos si curat si colorat si nu meschin si mizerabil si la norma.

Una dintre cunostintele mele, auzind de noua mea preocupare “excentrica” a scapat intrebarea pe care o anticipam “da’ ai talent?” Asa am constatat ca de fapt nici nu-mi pasa, si nici nu conteaza. Am descoperit ceva ce-mi placea sa fac, ceva ce am fost incurajata toata viata sa las balta, iar ucenicia cu mintea si sufletul omului matur e o experienta extraordinara.

Morala? Daca ati lasat in urma vreo inclinatie artistica pe care altii au incercat sa v-o smulga in copilarie, reveniti la ea. Chiar daca nu veti reusi sa-i surprindeti pe altii, sunt sanse bune sa va surprindeti pe voi insiva.

Read 5133 times Last modified on Friday, 20 May 2011 08:37
Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: 23 Eroilor Sanitari Blvd., Bucharest 5, 050471
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 192 guests and no members online

Search