De când a venit toamna, fetele îmi spun că toată lumea se plimbă. Pleacă şefi de redacţii, redacţii, şefi de agenţii, agenţii… Cât sunt eu de mic, mă pricep la asta. Înainte să împlinesc patru luni, schimbasem deja patru sau cinci case. O casă mai mare, dar cu oameni cărora nu le păsa de mine. Altora le păsa, dar mâncarea era proastă. Alţii îmi dădeau mâncare bună, dar îmi dădeau şi peste lăbuţe des - şi asta nu-mi plăcea defel.Am crezut la început că, dacă plec, va fi mai bine. Că nu mă voiau ei, că nu-i mai voiam eu, că era nevoie de o schimbare. Am înţeles, când i-am cunoscut pe colegii mei de aici, că nu e nevoie de nici o schimbare dacă ai ajuns acolo unde te simţi bine. Şi că important nu mai este că pleci, ci unde ajungi - adică e important să ajungi acolo unde ştii tu că ţi-e locul. E clar?
Sper ca toţi oamenii care au plecat zilele astea să-şi găsească locul, aşa cum mi l-am găsit şi eu. Şi îi rog pe această cale pe toţi colegii mei să mă ierte că i-am muşcat de nas în primele zile când ne-am cunoscut. Aşa se întâmplă cu pisoii care nimeresc pe unde nu le e bine - sunt deprimaţi, se aricesc şi preferă să-şi vadă de treabă fără să le mai pese de ceva sau cineva. Dar îşi revin repede în case bune - şi, cu puţin noroc, pot din nou să strălucească! Nu-i aşa?
