Dar când m-am trezit să mănânc ceva, stupoare totală. Discuţia nu numai că nu se oprise, dar chiar se extinsese. Şi din ce în ce mai multă lume lua parte la ea, cu argumente din ce în ce mai abracadabrante (vedeţi ce vocabular am căpătat!!). Aşa că am încercat, din nou, să fac faţă situaţiei. Fără succes şi de această dată. De fapt, a trebuit să mai dorm vreo câteva ore, până când m-am hotărât să scriu şi să-mi fac cunoscută frustrarea.
La urma urmei, cui îi pasă de babele urâte şi zbârcite de la Universitate? Şi ce nevoie are cineva de creme, că nu se dau pe blană! În plus, nu înţeleg cum oamenii nu reuşesc să facă diferenţa între frumos şi urât. Eu sunt un motan frumos! E simplu şi pot să-mi dau seama imediat de asta. Iar pisicile urâte stau prin curţi, tocmai pentru că sunt urâte. Asta e şi nu văd de ce atâta discuţie! În plus, e chiar greu să dormi în zgomot. Aşa că, vă rog, arătaţi-mi că aveţi mai multă minte decat o pisică de curte şi opriţi-vă. Cui îi pasă de discuţia voastră? Mie nu!