Stau, mă uit, ascult şi nu înţeleg nimic. Trebuie că s-a întâmplat ceva foarte important şi grav, pentru că fetele au discutat astăzi aprins pe tot parcursul zilei. Şi clar că era o problemă importantă. Iar eu, ca morale officer am fost pus la grea încercare - păi cum să le împaci când sunt atât de preocupate şi de vehemente? Aşa că, într-un final, plictisit să tot încerc să înţeleg ceva, m-am retras într-un colţ în camera de meeting şi m-am hotărât să fac ce ştiu eu mai bine. Şi-am dormit…
Dar când m-am trezit să mănânc ceva, stupoare totală. Discuţia nu numai că nu se oprise, dar chiar se extinsese. Şi din ce în ce mai multă lume lua parte la ea, cu argumente din ce în ce mai abracadabrante (vedeţi ce vocabular am căpătat!!). Aşa că am încercat, din nou, să fac faţă situaţiei. Fără succes şi de această dată. De fapt, a trebuit să mai dorm vreo câteva ore, până când m-am hotărât să scriu şi să-mi fac cunoscută frustrarea.
La urma urmei, cui îi pasă de babele urâte şi zbârcite de la Universitate? Şi ce nevoie are cineva de creme, că nu se dau pe blană! În plus, nu înţeleg cum oamenii nu reuşesc să facă diferenţa între frumos şi urât. Eu sunt un motan frumos! E simplu şi pot să-mi dau seama imediat de asta. Iar pisicile urâte stau prin curţi, tocmai pentru că sunt urâte. Asta e şi nu văd de ce atâta discuţie! În plus, e chiar greu să dormi în zgomot. Aşa că, vă rog, arătaţi-mi că aveţi mai multă minte decat o pisică de curte şi opriţi-vă. Cui îi pasă de discuţia voastră? Mie nu!
