Să mă scuze Luca, că scriu despre el fără să-i cer părerea. Dar m-a impresionat într-una din zilele trecute, mai ales că a făcut ceva care s-a legat foarte bine cu… vizita lui Paul Holmes.
Fac o paranteză pentru a-i mulţumi Gabrielei Lungu şi echipei The Practice pentru un eveniment interesant şi foarte bine organizat. Şi pentru a-i felicita încă o dată pentru premiul de la Sabre şi pentru că, impresionându-l pe Paul, au făcut un pas mare spre recumoaşterea valorii relaţiilor publice din România în lumea “bună”. Închid paranteza.
Întâmplarea cu pricina, a lui Luca, e simplă. Mâncarea e dincolo de uşa întredeschisă. Vine Gipsy (dacă nu ştiţi cine e Gipsy, cred că e o poză pe undeva prin blog) şi vrea mâncare. Dar nu ştie să deschidă uşa. Mieunături, învârteli, nimic. Uşa nu se deschide şi noi, prea ocupaţi, îl ignorăm. Vine Luca, bagă o lăbuţă, îşi deschide uşa şi intră. Fără însă a-l pofti şi pe Gipsy!! Uşa se închide la loc, cu Gipsy tot afară. Alte mieunături, alte învârteli, timp în care, de dincolo de uşă se aud ronţăielile satisfăcute ale lui Luca.
Şi revin la Paul Holmes. Una dintre problemele identificate de analiştii industriei de PR de pretutindeni tinde să se transforme în lamentaţia industriei de PR – noi nu suntem “în cameră”, pe noi nu ne iau în serios, trebuie să fim consultanţi şi recunoaşterea să ne ofere automat un loc la masa la care se iau decizii.
Am discutat un minut cu Paul pe tema asta. Ne-a spus că “directorul de operaţiuni, avocaţii, marketingul şi HR-ul sunt automat “în cameră”, fără ca cineva să-şi pună problema cât de buni sunt. Ar trebui să fim şi noi acolo, automat”. Răspunsul m-a frapat şi m-a făcut să ricanez - “adică noi vrem să ni se dea acces în cameră din oficiu, ca să nu mai fie nevoie să demonstrăm că suntem buni şi că e nevoie de noi”? Paul a zâmbit şi a replicat, diplomat, că nu e exact cum ar fi pus el problema. Dar nu ne-a dat o soluţie şi nici alte argumente.
Noi, îl avem pe Luca… Şi de la el am învăţat multe, iar săptămâna trecută ne-a dat singurul răspuns pe care l-am putut verifica, în timp, din propria experienţă – vreţi să fiţi “în cameră”, vreţi să fiţi trataţi drept consultanţi? N-aveţi decât să învăţaţi să deschideţi uşa. Şi să fiţi consultanţi! Şi nimeni nu vă va da afară din cameră, dacă, realmente, aveţi ce să spuneţi cât timp sunteţi acolo. Altfel, Gipsy e bine-mersi. A mâncat afară şi zace la soare. Liniştit! Luca, în schimb, scrie pe blog. Pentru că ştie!
