PR (145)
Avalansa de comentarii pro si contra pe marginea rateului f64.ro cu investitorul sau strategic a lasat neacoperita, in mare, analiza de oportunitate a deciziei de business. Pana la urma, lasand reputatia rupta-n tur pe care vor trebui s-o care de-acum incolo precum Mosul sacul, f64.ro a avut, dupa parerea mea, o initiativa curajoasa si foarte bine fundamentata.
Sa privim tranzactia din perspectiva actionarilor companiei. O analiza de piata a potentialilor investitori a aratat, probabil, ca orice companie straina sau fond de investitii prezinta riscuri inerente. Iar avantajele imediate ar fi fost discutabile. E clar de ce s-au oprit atat de repede la decizia ideala – Mos Craciun.
Mos Craciun este partenerul strategic perfect pentru orice companie de comert online. Avantajele principale: logistica perfecta, spatiu de depozitare nelimitat si, mai ales, gratuit. In plus, livrarea cu reni este ecologica, presupune costuri minime si – data fiind experienta de aproape 100 de ani – este de incredere. In plus, data fiind traditia cheltuielilor de Craciun, problema accesului la finantare este rezolvata. Partial, insa.
Desi una dintre concluziile unui studiu realizat de compania de cercetare Unlock Research cu ajutorul mai multor agentii si al unor clienti care investesc in servicii de comunicare a fost ca este liniste in PR, la cea de-a 7-a editie a PR Forum s-a vorbit cam mult despre razboi. Si despre arme, fronturi de lupta, baricade.
Inca nu e liniste in PR. Suntem noi pacifisti si impaciuitori, ne ferim de controverse si de gurile rele, incercam sa prevenim sau macar sa prevedem ceasul rau si pisica neagra care ne-ar putea taia calea, dar, vrem nu vrem, jucam tot timpul in aparare – apararea intereselor clientilor nostri. Si, in cel mai bun caz, purtam discutii la masa verde si semnam armistitii. Nu, nu suntem arbitri, oricat ne-am dori sau ne-am pretinde impartiali, nu suntem nici avocati, pentru ca impartasim obiective comune si cu ”partea adversa”, dar ne gasim deseori intre ciocan si nicovala si cautam sa obtinem remiza aia win-win.
Da, știu, e un subiect care a iscat deja controverse în cercul nostru restrâns (și vicios ar spune unii răutăcioși) respectiv presă-bloggeri-PR. Iar noi, oamenii de PR, ne ferim de controverse ca necuratul de tămâie. Sau mă rog, noi, cei care facem PR corporativ, se necesită mențiunea, pentru că în alte secțiuni ale breslei, cum ar fi PR-ul pentru vedete, controversa e pâinea cea de toate zilele. Și cuțitul, on top of it (sic!)
Dar îmi asum de data asta reacțiile dezaprobatoare mai mult sau mai puțin politicoase pentru că, nu-i așa, oricum lumea se simte datoare să comenteze negativ, pentru aprobări există like-ul.
Clear Eyes, Full Heart, Can’t Lose!* – PoS2012
Written by Andra Bilici
Am ezitat mult pana sa scriu postul pe care il cititi acum. Din doua motive: a trecut un an de cand am scris ultima data pe blog si, acum, subiectul este unul important. Inca am emotii, dar The Power of Storytelling 2012 a fost de departe cel mai frumos eveniment la care am participat in ultima perioada. Trebuie sa le transit felicitari celor de la Decat o Revista! Au reusit sa aduca in Romania niste oameni minunati, care timp de cateva ore (nici nu stiu cate, timpul parca a zburat) ne-au purtat de la chicoteli la ras in hohote, de la lacrimi la zamebete pline de optimism. Nu am mai simtit demult asta. Cu regret va trebui sa spun ca am fost doar in prima zi, dar Jacqui Banaszynski, Chris Jones, Mike Sager, Starlee Kine si Travis Fox mi-au reamintit ca vreau si trebuie sa fiu un om mai bun.
Cum vi se pare un jurnal de la ora sapte care sa inceapa cu urmatoarele trei stiri, exact in aceasta ordine: 1. Flavius Koczi, aur la sărituri la CE de gimnastica; 2. Bute, invins de Froch, dar revansa pana in toamna; 3. Romania, locul 12 la Eurovision? Va spun eu: ireal. Varianta reala (pentru toate jurnalele de stiri de seara si nu numai) a fost: Bute, invins de Froch (pe alocuri cu “l-a facut praf” si alte comentarii similare), urmat de “umilinta fara margini” a Romaniei, din cauza prezentei slabe a Mandinga.
/>N-am mai avut rabdare sa urmaresc pana la stirile din sport, unde e posibil sa se fi vorbit de performanta lui Koczi si, de altfel, a intregii echipe de gimnastica masculina. Nici sa ascult pana la capat stirile despre Mandinga. Poate au spus de alte tari cu traditie de invingatori la Eurovision care s-au clasat mai slab decat Romania.
Startups.ro gazduieste o serie de materiale "tutorial" pentru antreprenori. Printre teme, luna asta s-a numarat si una privind strategia de social media. Pentru business-urile mici sau aflate la inceput de drum, social media, folosita inteligent si cu rabdare poate fi extrem de eficienta. N-as zice neaparat cea mai eficienta, dar poate, cine stie? Materialul Alinei Botezatu il gasiti aici, intrebarile ei si raspunsurile mele, mai jos.
De ce trebuie sa existe o strategie pentru social media?
Nu orice companie are nevoie de o strategie proactiva pentru social media. La fel ca si mediile traditionale de comunicare, social media se foloseste in cazul in care ea poate ajuta la indeplinirea unui obiectiv strategic – de business sau de comunicare.
Despre ce constituie exigente si ce constituie pretentii din partea clientilor m-a intrebat Loredana Sandulescu pentru un material care a aparut in "Biz", numarul din 10-30 aprilie. Mai jos sunt intrebarile ei si raspunsurile mele.
1. Ce asteptari ai de la clienti? (cu referire preponderent la asteptari punctuale: ce consideri a fi un deadline rezonabil?, durata ideala de feedback, timp necesar de research etc)
Asteptarile noastre de la clienti nu tin de logistica, ci mai degraba de structura relatiei cu agentia. Daca aceasta se intemeiaza pe o chimie autentica, sustinuta de incredere, orice detaliu se rezolva. Ce ne dorim de la clienti este sa avem acces la intreaga structura de management, inclusiv la directorul general al companiei, sa cunoastem si sa putem interactiona direct cu toti purtatorii de cuvant ai acesteia, sa fim implicati in proiectele mai complexe de comunicare de la bun inceput.
Am plecat spre Amsterdam la High Impact Friends cu o misie ingrata – aceea de a fi omul de agentie de PR printre bloggeri. Singurul. Piarista, daca vreti sa respectam stereotipurile. Cineva imi spunea ca, in anul de gratie 2012, companiile se tem inca de bloggeri. Agentiile de PR ar trebui, prin analogie, sa se teama si mai abitir, daca stai sa te uiti in ce fel sunt apostrofate in blogosfera, si asta nu de ieri de azi.
Si totusi – experienta mea directa si cu bloggerii si cu blogosfera a contrazis intotdeauna stereotipurile, asa ca n-am resimtit nici un fel de teama. Doar niste emotii groaznice, cand mi-a venit randul sa vorbesc la masa informala a prezentarilor din prima zi.
Nu prea am obiceiul sa fac invitatii la evenimente pe blogul nostru, dar pentru ca spiritele s-au incins in urma postului lui Ionut si pentru ca in scris nuantele se pierd si nu ne putem da dreptate unii altora acolo unde avem, fara sa starnim alte discutii, comentarii si interpretari, va invit sa povestim mai multe despre bloggeri si agentii, cum sunt ei unii cu altii si cum ar fi sa fie mai bine miercuri, pe 14 martie, la PR Forum.
Trebuie sa incepem macar sa cautam impreuna cai prin care, pastrand credibilitatea si valoarea personala a blogurilor, sa putem adauga valoare comerciala, nu cu posturi la comanda si cu "oportunitati" virite pe gat, ci cu subiecte interesante si campanii inspirate. E greu? Evident, nimeni n-a zis ca-i simplu, dar suntem inca la inceput de drum in blogosfera si cum ne asternem cu totii, asa vom dormi.
Si m-am mai si bucurat pe aceasta tema, cu toate ca marketingul direct e ceva la care am dezvoltat o repulsie in ultima vreme. Poate si unde tot constat ca prieteniile de pe FB sunt abuziv transformate in legitimare pentru DM. Tot mai multe si mai enervante. FYI, le sterg fara sa le citesc...
Revenind. In tot acest context, am platit pentru ceva ce s-a dovedit a fi un DM, si am fost asa de incantata de idee si mai ales de executie incat, voila, m-am gandit sa si povestesc despre ea. Este vorba despre asta, un box set elegant, cu 12 ore de muzica de la Buddha Bar, in editie speciala numerotata (din 15,000, numarul pe care l-am primit eu e deja 9155).
O sa citez doar doua articole pe tema piscotizarii din blogosfera pentru ca sunt de acord cu amandoua, desi ceea ce sustin e diferit. Si o sa mai citez (inca) o replica din "West Wing" pentru ca, precum stiti deja, nu ma pot abtine si pica bine in context - "you are right and you are right and you know how this drives me crazy". E vorba, evident, despre postul Simonei Tache si despre cel al Cristinei Bazavan.
O parte din coca pentru piscoturi vine si de la agentiile de PR. Ma rog, si de la cele de digital, si de la cele de media, si de la companii direct, dupa cum si-a ales fiecare formula de lucru. Asta in sine, poate ca e prima problema, pentru ca in timp ce pentru unii bloggerii sunt un tabel cu un rate card asociat si cu un ranking bazat pe trafic, pentru noi sunt oameni care au muncit sa-si construiasca un public, care si-au castigat nisa si numele in blogosfera pentru personalitate, pentru pasiunile lor, pentru simtul umorului, pentru autenticitate. Si nu e nimic mai neplacut decat sa vezi ca autenticitatea se erodeaza sau ca home page-ul se aglomereaza cu posturi evident platite, dar nemarcate.
In weekend blogul nostru a implinit cinci ani. Timpul s-a scurs asa de repede, incat am realizat post-factum ca am trecut peste aniversare. In octombrie 2006, eram singura agentie de PR cu blog colectiv, cu autorii la vedere, cu poza, bio si semnatura, cu motan blogger. Am fost primiti cu "incurajari" de la bun inceput, toata lumea isi imagina ca altceva nu ne-ar duce capul sa scriem pe blogul nostru decat chestii piaristice despre clientii pentru care lucram. Si ca oricum vom inchide blogul dupa cateva luni, cand moda va fi trecut.
Dar cum am fi putut sa ne inchidem blogul cand, an de an, el ne-a invatat atatea lucruri, ne-a ajutat sa cunoastem si sa intelegem mai bine atatia oameni, sa punem pe tapet probleme ale industriei despre care nimeni nu vorbea sau nu scria. Suntem, si in raport cu clientii nostri si in raport cu blogul, avocatii relatiilor pe termen lung.
Pe aceeasi idee, n-am urmarit nici cu blogul nostru, dupa cum nu urmarim nici in proiectele cu alti bloggeri, criteriile cantitative de succes. Dar la capitolul obiective calitative, a "livrat" peste asteptari intotdeauna.
Am auzit de curând o afirmaţie care mi-a atras atenţia pentru că o mai citisem undeva: atunci când cineva este întrebat dacă ar continua să cumpere produsele unei companii despre care ştie că are un comportament iresponsabil (activitatea sa dăunează mediului sau foloseşte munca minorilor), cel mai probabil va răspunde „Nu”. În realitate, însă, nu îşi va schimba comportamentul de până atunci. Concluzia era că oamenii mint în astfel de situaţii.
Printr-o conjunctura de evenimente (a se citi ploaie in averse) am ramas duminica la pranz tintuita in casa. Asa se face ca am revazut Frost/Nixon, povestea interviului luat, imediat dupa demisie, fostului presedinte al SUA, Richard Nixon de un prezentator britanic de televiziune esuat in Australia. Cu ocazia asta am constatat ca sunt cateva filme/seriale pe care as putea sa le revad de denumarate ori fara sa ma plictisesc – Frost/Nxon, The West Wing, Yes Minister sunt printre ele. Cine le-a vazut intelege de ce, cine nu, este invitat sa o faca – nu ii va parea rau.
Seria a doua din "Viata la Casa Alba" incepe cu doua episoade in care fiecare dintre personajele principale este re-introdus, prin flashbackuri, in echipa. Aflam astfel ca omul de comunicare din "stafful" "presedintelui Martin Sheen" a fost, in viata anterioara, avocat. Genul de avocat platit regeste ca sa gaseasca solutii creative pentru a limita responsabilitatea companiilor in fata accidentelor. Cum ar fi cea a armatorilor in fata incidentelor maritime. Sam Seaborn e perfect in jobul sau si tocmai asta il siciie. Faptul ca, bazandu-se pe creativitatea sa jurudica, clientii nu se mai ostenesc la randul lor sa limiteze riscurile. Dimpotriva, le invita. Sunt pe punctul de a cumpara o flota la mana a doua relaxati fiind ca echipa juridica isi va face datoria si, in cazul unui accident nefericit, responsabilitatea va fi minima si primele de asigurare maxime. Facandu-si de data asta datoria nu numai fata de client, dar si fata de el, Sam indrazneste sa rosteasca in intalnire, cu voce tare, replicile din titlu. "Don't buy these ships. Buy better ships".
