Am citit zilele trecute un articol sau un interviu si imi pare rau ca n-am retinut nici autorul si nici persoana care a promovat articolul pe FB. Nu mai stiu exact nici despre ce era vorba, dar mi-a ramas in minte o anecdota. Persoana intervievata vorbea de o nedumerire a unui antreprenor german care spunea ca “la ei” daca s-ar schimba formularul de TVA ar fi proteste in masa. Daramite daca s-ar schimba TVA-ul de azi pe maine! Si totusi, “la noi” s-a schimbat, antreprenorii s-au adaptat din mers si au continuat sa faca afaceri. “Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi”, ca sa citez poetul.

Marul si gravitatia sunt, de cand cu reveria lui Sir Isaac Newton, intrinsec legate. Si asta pentru ca marul nu a facut altceva decat sa respecte legea pietei si sa-i raspunda: respectiv a cazut atunci cand a trebuit, in capul cui a trebuit.

In era moderna, marul face acelasi lucru. Cade, exact atunci cand trebuie in mana consumatorilor care trebuie. Si carora le place atat de mult incat devin fani, il lauda de la unii la altii si marul devine Mar. La fel ca in pilda biblica, Marul devine Dorit. Doar ca si altii – multi – vor sa fie si ei mere. Si nu pot. Inca. De ce?

Stim cu totii ca 2 trilioane de dolari nu mai inseamna mare lucru! O bagatela, luate dolar, cu dolar. Asa ca ratingu’ ramane cum am stabilit.

Probabil ca asta or fi gandit membrii comisiei de rating de la S&P cand au luat istorica decizie, care va ramane in analele istoriei, ca doar d-aia e istorica.

Numai ca si-au gasit nasu’. Pentru ca, pentru Presedintele Obama, Yes We Can inseamna ca poate si trebuie sa-si ia ratingu’ inapoi. Nici nu mai are sens sa discutam daca decizia a fost sau nu corecta. Luata la momentul cel mai (ne)potrivit, deja a spulberat semnificativ de multa valoare de pe burse pentru ca o retractare sa nu mai fie altceva decat o victorie simbolica.

De ce nu am citit cărţi de la iPad?

Acest lucru nu este, de catre orice cont, o lauda sau de publicitate pentru iPad. Deşi trebuie să recunosc eu sunt în dragoste cu dispozitivul. În ultimii ani am cumva mutat de la un mediu Windows la un Apple, şi eu sunt fericit cu tranziţia. Dar acest lucru nu este motivul pentru care am vrut să scriu acest post.De declanşare a fost un articol în Evenimentul Zilei despre români care au ales să îşi bibliotecă în buzunar lor, în forma unui e-reader sau un comprimat.

Cred că Sorana a mai scris pe blog despre West Wing. Suntem mari fani ai serialului, credem că poţi învăţa enorm din el, chiar dacă unii îl privesc numai ca pe o ficţiune. Dar nu despre viaţa Preşedintelui SUA vreau să scriu, chiar dacă o parte din ce urmează se întâmplă, din păcate, tot pe pământ american.

Unul dintre primele episoade ale serialului se numeşte „Disproportionate response” şi prezintă dilemele unui Preşedinte american pus să judece cât de mult valorează viaţa unui soldat american. Instinctul îi spune că trebuie să reacţioneze atât de dur, atât de disproporţionat, încât oricine se mai gândeşte vreodată să atace un american să stea să se gândească de mai multe ori, înainte de a o face. Politica, însă, relaţiile internaţionale, francezii, ruşii, chinezii şi alţii îl împiedică însă să o facă.

DAX, FTSE 100, Hang Seng, S&P 500 sunt bine cunoscuti celor care se intereseaza de cum ‘merge’ lumea afacerilor internationale. Performanta oricarei companii listate cuprinsa intr-unul din indicii respectivi este verificabila si transparenta. Ai innebunit?, veti spune, aici e un blog de PR si indicii de performanta sunt cu totul altceva in PR fata de pietele de capital. Sunteti siguri?… Pentru ca eu, unul, nu stiu de vreun indice de performanta pentru PR. De cand se afla profesiunea asta pe piata, masurarea performantei a fost calcaiul lui Achile. Ma rog, Achile din relatiile publice avea vreo cinci picioare, pentru ca, daca e sa stau sa numar, sunt vreo cinci calcaie - dar asta e alta problema.

Mi-e greu să încep acest post, pentru că subiectul e prea vast, sursele prea multe şi prejudecăţile prea mari. Are nevoie PR-ul de PR? Eu unul cred că nu. Dar înainte de a închide fereastra de internet şi a mă cataloga drept fundamentalist cu opinii mult prea radicale, permiteţi-mi un exerciţiu de convingere.

Aş porni argumentaţia prin a încerca o definiţie a profesionistului de relaţii publice. Nu îndrăznesc o definiţie a relaţiilor publice, pentru că sunt deja peste 200 de definiţii şi oameni mult mai deştepţi şi mai experimentaţi decât mine n-au reuşit încă să le unifice.

M-am intors de la PRSA International Conference cu mai multe intrebari decat raspunsuri. De altfel, asta le si spuneam colegilor americani cand ma intrebau cum mi se pare conferinta. Ciudata, raspundeam de fiecare data. Ciudata? De ce? Pentru ca m-am asteptat sa gasesc raspunsuri, de la cea mai veche/matura/dezvoltata industrie de PR din lume. In loc de asta, am asistat la discutii interminabile despre aceleasi subiecte - ce este PR-ul, cum definim standardele, care este locul eticii etc. Ceea ce este, insa, diferit de modul in care privim noi aceste subiecte, este faptul ca pe americani nu pare sa-i deranjeze, neaparat, confuzia. Pentru ei este mai importanta discutia, pentru ca, spun ei, din dezbatere va iesi, in final, un model sau o definitie larg acceptata.