Cat-astrophies (26)
Sunt atât de fericit că de mâine începe din nou treaba! Am avut nouă zile de chinuri groaznice… Să vedeeem… încuiat în cameră până pe la 10-11 în fiecare zi, cu curtea asaltată de doi câini tembeli care au reuşit să se strecoare printre gratiile destul de dese ale gardului (credeam că numai noi suntem în stare de asemenea scheme, iată că m-am înşelat; oricum a fost nevoie de doi câini, pe unul singur nu l-ar fi dus capul).
Stau printre picioarele colegilor si mă întreb ce să fac? Căldură mare, blană pe măsură. Pisa zace la umbră în curte, iar în cameră merge aerul condiţionat. E bine, dar parcă tot e prea cald.
Şi n-am nimic de făcut. Dorm cele zece-paişpe ore pe zi, obligatorii pentru un motan specializat, ca mine. În rest, lumea vine, pleacă, concedii (?), mare (ce-o fi aia?). Şi e din ce în ce mai cald.
Aşa că m-am gândit să scriu. N-am un subiect anume, dar cred că e din cauza căldurii. Nu ştiţi cum e cu blană pe vremea asta… Unde sunt zăpezile de altă dată? Acum e cald, foarte cald.
Dacă aveţi vreo idee de ce aş putea să fac pe căldura asta, aştept sugestii. Numai să nu aud de mişcare. V-am spus că e cald.
Vă povesteam lunile trecute despre vecinul meu Gipsy care mă vizitează frecvent şi cu care ţin sesiuni de life coaching în meeting room. Joi au fost lucrări de canalizare la noi în curte. Evident, eu le-am supravegheat de la geam, era frig afară şi n-avea nici un sens să mă murdăresc pe blana de iarnă care e mai frumoasă, dar se curăţă mai greu.
Gipsy, în schimb, a ţinut să fie în miezul lucrurilor. Mai concret, joi dimineaţă a pândit un moment când vidanjorii erau plecaţi după unelte şi s-a dus la canalul descoperit. Sincer, nu ştiu de ce era nevoie să se apropie, tot ce era de mirosit mirosea de la o poştă. Iar de văzut, pe bune, mai bine discovery channel decât backyard channel… În fine, gusturile nu se discută.
E crrriza! Si ma scuzati ca eu n-am aflat decat acum, dar asta se datoreaza perrrnitelor cu branza de la Whiskas, carora am dedicat marrrre parte din atentia mea zilnica de ceva vreme incoace. Dovada si cele vreo doua kilograme pe care le-am adaugat la masa musculara, care-mi vor tine de cald la iarna.
Va multumesc va multumesc va multumesc! In urma eforturilor colective ale celor 450 de vizitatori care mi-au citit panseurile si mi-au inteles suferintele, sunt, in fine, Morale Officer!!! Dupa cum se vede si in dreapta, in lista de bloggeri. Cred ca am realizat o noua premiera, am demonstrat cum poti folosi comunicarea pe blog ca sa avansezi in cariera. Nu e rau pentru un motan, nu?
De ieri, sunt, la modul cel mai oficial cu putinta, singurul motan din Romania care are blog. De PR. Asa ca simt nevoia sa ma auto-prrromovez si m-am gandit ca, daca scriu pe blog, sefii mei cu sigurrrrranta ma vor citi si ma vorrrrrr remarrrrrrrrca. Tot ce as vrrrrea ar fi niste pliculete in plus in fiecare zi si sa ma lase si pe mine in curte in pauza de masa. Hello, se aude??? Si, in plus, mi-as dori un titlu nou. Sunt singurul de pe blog care n-are titlu si stiu eu ca titlurile conteaza, nu?
Am ochi albastri si TOATA lumea ma iubeste. Cel putin asa cred… De cand mi-am gasit casa intr-o agentie de PR, viata s-a schimbat pentru mine. Incep diminetile citind ziarele la o cafea, atent la colegii care incearca sa-mi fure tabloidul preferat, pe care ma asez in fiecare zi. Continuu cu rutina de verificare a email-urilor de pe toate calculatoarele din birou. In general nu e nimic urgent, asa ca imi rezerv cate cinci-zece minute pe fiecare tastatura. Pentru toaleta de dimineata, bineinteles. Cele mai interesante activitati pentru mine sunt intalnirile cu clienti sau pregatirile pentru conferinte de presa. Nu as vrea sa fiu obligat sa aleg intre placerea de a sta intr-o intalnire, tolanit si in perfecta armonie cu clientul si febrila cautare a materialelor care vor fi puse in mapa de presa. Amandoua sunt activitati solicitante, desi intalnirile sunt ceva mai usor de suportat.
