Articolul de fata porneste de la mai multe intamplari / remarci amuzante pe care le-am retinut in ultimii ani si care au de-a face cu modul in care lumea vede comunicarea oficiala.
Prima vine de la o conferinta a Olimpiadelor Comunicarii – acolo, un student din sala i-a replicat unui om de PR intern care se vaita de dificultatile implicarii managementului in comunicare interna si externa “daca CEO-ul e asa de slab la comunicare, de ce nu-i luati locul?”.
A doua vine de la o conferinta ce aduna bloggeri si oameni de PR – acolo, un blogger lega succesul unui blog de CEO de capacitatea CEO-ului de a da in exclusivitate stiri despre companie pe blogul sau.
A treia vine de la o intalnire a lui Jack Welch cu manageri din Romania–acolo, cineva l-a intrebat pe Jack ce grad de libertate mai are in ziua de azi un CEO, cand functia sa se institutionalizeaza. Iar Jack i-a raspuns: crezi ca Steve Ballmer isi pune aceasta problema? mai mult aici
15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.
