Unul dintre efectele crizei asupra companiilor, locale dar mai ales multinationale a fost disparitia planurilor si bugetelor anuale. Caderea lor in irelevanta.
Nu vorbim aici doar despre planurile si bugetele de marketing, ci despre planuri in general. Cu o vizibilitate de 2-4 luni, variind de la o industrie la alta, managerii au realizat destul de repede ca nu mai e loc de planuri anuale, si ca 12 luni e deja “termen lung”.
Companiile locale au putut reactiona cel mai repede. Cu cat au fost mai aproape de piata si au realizat mai repede cat de mari sunt valurile, cu atat le-a fost mai simplu sa transforme strategiile anuale in tactici trimestriale sau chiar lunare.
In multinationale, insa, unde bugetarea incepe traditional in septembrie ca sa se incheie prin februarie, propunerile locale din octombrie apucau sa fie aprobate cand deja erau depasite, iar bugetarile succesive si deprimarea de final de an au afectat mult debutul lui 2009, poate mai mult decat ar fi fost rezonabil cazul. Rotile s-au urnit mai greu si cu mai mari scrasnete. citeste mai mult aici
15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.
