…si n-am apucat :) ) sau nu mi-a dat prin cap pe moment, pot spune, iata, pe blog! Asa cum deja stiti, editia a treia a PR Forumului a inceput joi, cu o dezbatere despre leadership in criza. Pe cat de mari emotii am avut pentru dezbatere, pe atat de mare incredere am avut in format, pentru ca prefer o discutie argumentata oricand - unei serii de prezentari. Cand am discutat prima data despre subiect cu Cristi Manafu - caruia ii multumesc inca o data pentru eveniment - ideile au inceput sa apara imediat, entuziasmul a fost instantaneu, semn ca era nevoie si de subiect si de dezbatere, chiar si pentru piata noastra, in care toot discutam aceleasi lucruri in fiecare an.Cert este ca dezbaterea s-ar fi prelungit, ca multe alte lucruri s-ar fi putut spune, ca am plecat, multi dintre noi cu frustrarea din TV in care calupul publicitar iti taie microfonul. Dar, pentru ca exista bloguri, iata ce as mai fi vrut sa spun la PR Forum
- ca Marius Persinaru mi-a confirmat ceea ce stiam - liderii sunt lideri in mod natural, nu se gandesc la ei ca la niste lideri; despre Marius auzim saptamanal comentarii extraordinare de la oameni din business care stiu sau nu ca lucram cu el si revine frecvent in discutiile noastre ca exemplu de lidership; in prag de criza, Marius se gandeste la un act de curaj si la o evolutie strategica pentru organizatia lui, chiar daca e parte dintr-o multinationala si, probabil, i-ar fi fost mult mai comod sa astepte deciziile de la centru.
- ca oamenii se clasifica singuri in lideri si manageri, dupa cum vorbesc si dupa cum privesc problemele; managerii vor cauta procese, scheme, rutine, liderii iti vor vorbi despre idei si despre libertate;
- am fost intrebata in panel daca urmezi un lider si pe o cale gresita si am zis da, pentru ca urmezi un lider pentru motive care nu mai au demult de-a face cu rationalul; in culise, multi spuneau ca si Napoleon si Hitler au fost lideri si m-am tot gandit ulterior care era diferenta; vorbeam, de fapt, in cazul lui Hitler, de o a treia categorie - manager/lider/tiran
- spuneam tot in panel ca liderul este urmat pentru puterea si justetea ideilor sale, a viziunii sale; ca el nu intelege, atunci cand oamenii se aduna in spatele sau, ca are putere, ci ca are o responsabilitate pentru toti ceilalti; tiranul intelege ca are putere si o foloseste ca atare - dealtfel, nici nu si-ar asuma, altfel, nici o responsabilitate - si cred ca aici e diferenta;
- oamenii din sala au comentat ca am vorbit prea mult despre cei 5% exceptionali, care pot sa o ia de la capat o data ce sunt dati afara sau ajung la pensie; asa, si? asta nu denota altceva, decat faptul ca avem prea putine discutii in care vorbim despre modele colective, ca ne complacem in vaicarelile noastre, adunandu-ne alaturi de cei mediocri si cerand celor din jur sa ne rezolve problemele pentru ca suntem multi. Pe cat de mult cred in solidaritate si in lidership, pe atat de putin cred ca e momentul sa asteptam sa ne pice din cer.
Conditiile sunt tot mai grele, deciziile de management vor fi tot mai dure, tot ce te poti astepta de la ele este sa fie drepte, corecte si nu milostive. Cele mai multe companii, atunci cand fac restructurari pun in balanta concedierea unui numar de oameni versus inchiderea cu totul a companiei.
In contextul in care defineam lidershipul ca o virtuozitate si managementul ca o tehnica muzicala invatata dupa partitura si dupa exercitii, am spus ca, ironic, subiectele negative se comunica natural, ca lidershipul, in timp ce acelea pozitive se comunica cu mari eforturi.
Daca ni s-ar permite sa vorbim mai mult despre modele, daca am putea sa vedem si auzim mai des despre oameni inteligenti si fapte pozitive poate ca am incepe sa fim mai putin fatalisti, zeflemisti, pasivi, am incepe sa ne vedem de ale noastre si am gasi inspiratie sa facem sa ne fie bine prin forte proprii. Cat de greu ar fi?
