In ultimele zile m-au uimit din cale-afara doua stiri - una vorbea despre ajutorarea sinistratilor si despre gestul unui fotbalist celebru care adunase prin intermediul fundatiei sale 5000 EUR ca sa ajute oamenii in nevoie. Gestul in sine e laudabil, de oriunde ar veni si oricat de mare sau de mica ar fi suma. Problema era ca stirea cu donatia de 5000 de EURO a fotbalistului facea prima pagina si ingropa, de-a dreptul, vestea ca un alt eveniment de strangere de fonduri adunase aproape o jumatate de milion de euro, pentru aceiasi sinistrati. Stiam, candva, ca inclusiv sumele conteaza si mi se parea, cumva, logic ca un gest care ar putea ajuta mult mai multi oameni, cu mult mai multi bani (de 100 de ori mai multi!), sa aiba intaietate pe agenda presei… Nope!
Azi dimineata, stire la radio - avem prima medalie de aur obtinuta vreodata de Romania de o judoka, Alina Dumitru. Conteaza asta? Nope! Conteaza, in schimb faptul ca noua noastra campioana olimpica este fan Dică!
Scuzati-ma, dar nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa avem fotbal in toate stirile si de ce nu putem sa apreciem gesturile unora si performantele altora la adevarata lor valoare, mai ales cand valoarea e foarte clara - bani la unii, medalii la altii…
15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.
