De cand am dat cu nasul de prima carte de PR, m-a frapat efortul comunitatii de practicieni si teoreticieni ai domeniului de a “impune” PR-ul ca pe o functie de management. La conferintele internationale, aceeasi litanie – trebuie sa fim “in camera”, in camera in care se iau deciziile, evident. Pentru ca meritam! Primul caz – care explica de ce PR-istii nu merita sa fie “in camera” – este cel al Burson Marsteller/Facebook vs. Google. Nu vreau sa reiau povestea, pentru ca e deja mult prea discutata pe toate blogurile de specialitate si nu numai. Atat BM cat si Facebook si-au primit portia de mustruluiala si au luat “pozitia ghiocelului, cinci minute jena”, sau macar au pretins ca o fac. Ceea ce mi se pare, insa, important este ca asemenea gen de decizii de business lipsite de orice urma de scrupule etice, din partea uneia dintre agentiile mondiale considerate de top, este exact genul de eveniment care darama esafodajul increderii in relatiile publice. Pentru ca un nebun arunca o piatra si o mie de intelepti trebuie sa o scoata de acolo. De acum incolo, oricand ni se va putea spune “ce fel de incredere poti sa ai intr-o agentie de PR – doar ai vazut BM cum a facut!”
Cel de-al doilea caz – care explica de ce executivii privesc PR-ul ca “spin” – este recentul refuz al doamnei Irene Rosenfeld, Presedinte si CEO al Kraft, de a discuta cu Parlamentarii britanici despre decizia de a inchide o fosta unitate Cadbury din Marea Britanie. Cazul e interesant din mai multe aspecte – motivatia refuzului (timpul meu e prea pretios ca sa-l pierd cu asemenea intalniri), scrisoarea de refuz (in care se spune ca PR-ul este crucial pentru Kraft, pentru ca apoi sa se dea vina pe presa britanca, vezi-Doamne prea avida de senzational pentru a intelege motivele care au stat la baza deciziei Kraft) si, in fine, mica problema a promisiunilor facute la preluarea Cadbury (anume de a nu inchide fabrici in Marea Britanie).
Presa britanica face, evident, front comun pe subiect si o desfiinteaza pe doamna Rosenfeld. Nu vreau sa discut daca pe buna dreptate sau nu – la urma urmei, Kraft si-a trimis directorii pe Europa si UK la intalnire sa faca prezenta in locul doamnei. Tot ce ramane, in afara unei prese britanice ostile, este refuzul dispretuitor al doamnei, care prefera sa declanseze un scandal de PR in locul unei obositoare, plictisitoare si probabil enervante sesiuni de pregatire pentru a raspunde unei serii de intrebari agresive din partea unor parlamentari carora alegatorii incep sa le faca probleme.
Sunt numai doua motive pentru care cred ca, inca multa vreme de acum inainte, voi auzi aceeasi litanie la conferintele de PR.
Si inca un lucru – NIMENI nu a demisionat nici de la BM si nici de Kraft, ca urmare a evenimentelor mentionate mai sus. De la BM ar fi trebuit s-o faca, macar de jena. Iar de la Kraft, pentru ca oricum nu pare sa conteze daca sunt sau nu pe-acolo.
