Print this page
Thursday, 09 November 2006 14:18

Vânzare... sub amenințare

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Mi se pare extrem de trist să văd cum companii de prestigiu ajung, de dragul vânzărilor, să îşi terfelească numele şi reputaţia prin te miri ce metode noi de prostire a publicului mai mult sau mai puţin ţintă.

Primesc zilele trecute telefon de la o prietenă care stă cu mine pe stradă, doar că la alt bloc. Dragă – zice – ţi-a venit o scrisoare (?!?), a lăsat-o poştaşul la noi în scară, că era trecută greşit adresa. Vezi că ai câştigat la nu-ştiu-ce concurs, vino repede! Las baltă ce făceam şi mă reped să iau plicul cu pricina.

Când mă uit, ce să vezi: reputata editura “Breeder’s Digest” mă invită, cu surle şi tobe (că de curând am aflat că asta e expresia corectă) să mă pregătesc (!) şi să acţionez imediat pentru a-mi activa şansele de a câştiga 140.000 RON.

„De ce am procedat astfel?” – mă întreabă semnatara, retoric – „Ca să fiu sinceră, doamnă Bărbulescu, pentru că aş dori ca dumneavoastră, în calitate de client fidel (LOL), să beneficiaţi de toate oportunităţile de câştig posibile.” Într-adevăr, client fidel, mai ales că n-am cumpărat în viaţa mea nimic de la ei, nu mi-am făcut nici un abonament, şi nici măcar nu le-am adresat vreodată vreo întrebare.

„Vă pot asigura – continuă domnişoara care semnează scrisoarea - că au fost respectate toate cerinţele şi că nu oricine poate avea acces la această oportunitate de câştig” – asta-i de-a dreptul culmea ironiei, ţinând cont că nici măcar nu au adresa mea corectă!!! Aflu, în cele ce urmează, că, fără ştiinţa mea, am trecut deja cu succes de primele două etape ale concursului.

Mai jos, cum era de aşteptat, mi se prezintă tot felul de oferte şi oportunităţi suplimentare de câştig în cazul în care comand de la ei diverse cărţi şi reviste.

Mă rog, toate astea n-ar fi nimic, şi le-aş fi aruncat direct la coş fără să-mi mai bat capul, dacă acest plic nu ar mai fi fost însoţit de încă unul, trimis la aceeaşi dată. În care, culmea, sunt somată să îmi achit datoriile către editură! „În ciuda faptului că v-am trimis deja mai multe notificări de plată, dumneavoastră ne datoraţi în continuare suma de 69,60 RON reprezentând preţul abonamentului pe un an la revista “Breeder’s Digest” România, sumă pe care – mă trag ei de urechi – ar fi trebuit să o achitaţi cu mult timp în urmă.” Şi acum urmează partea cu adevărat amuzantă – „În cazul în care nu veţi efectua plata IMEDIAT, vom fi nevoiţi să îl informăm pe Directorul Financiar (!!!!!) despre datoria dumneavoastră, pentru a lua măsurile ce se cuvin în asemenea situaţii.” Au băgat frica-n mine, gata… plătesc oricât numai să nu mă dea pe mâna Directorului Financiar… Semnează – logic, nu-i aşa? - directorul de marketing al editurii.

Acuma, înţeleg că au cumpărat o bază de date, fie ea şi proastă, după cum uşor se poate observa. Şi înţeleg că se folosesc de ea pentru a-i prosti pe cei cărora, după cum ne arată editura în rândurile scrisorii, „li se întâmplă de numeroase ori să îşi pună întrebări în legătură cu anumite fenomene sau evenimente uluitoare, adesea nereuşind să găsească un răspuns sau o explicaţie care să îi mulţumească”. Accept şi că unii dintre aceştia simt nevoia să se edifice cumpărând cărţile vândute de ei pentru a găsi informaţii care „vă vor folosi de fiecare dată când veţi dori să vă argumentaţi opiniile în legătură cu diversele enigme ce vă preocupă”. Dar sinceră să fiu, pe mine, singura enigmă ce mă preocupă acum este de ce naiba aleg să îşi hărţuiască potenţialii clienţi, în loc să încerce să îi câştige pe bune… Oare, pentru a-mi argumenta opiniile în legătură cu această enigmă, găsesc la ei o carte care să mă ajute?

Read 5037 times Last modified on Friday, 25 April 2014 12:29
Florenta Ghita

Dupa mai bine de opt ani de presa, inceputa la Curierul National si finalizata la Business Magazin, am trecut in tabara relatiilor publice. Asa se face ca acum lucrez ca si consultant la Premium Communication. In presa am ajuns gratie facultatii de Filozofie si Jurnalistica, unde in anul intâi am fost obligati sa facem practica jurnalistica. Iar departamentul Economic de la Curierul National a fost locul in care am facut eu practica, in 1997 si unde am si ramas sa scriu despre industrie. Ca sa pastram traditia, tot de industrie (mai precis metalurgie) ma ocup si acum, la Premium. Nu-i problema, si in viata civila sunt fan heavy metal.

Latest from Florenta Ghita