Anul trecut, mergeam eu spre minunatul cartier Berceni şi înjuram de mama focului că se lucra în paralel pe Tineretului şi Şerban Vodă. Pentru cine nu ştie, sunt cele două căi de acces spre Berceni din centru. Acum mă gândesc cu o extrem de mare nostalgie la acele vremuri minunate, când reuşeam recordul de a ajunge acasă din Cotroceni în numai o oră. Ce viaţă… (a se citi o lacrimă nostalgică în colţul ochiului drept). Astăzi am avut şansa de a face mai bine de două ore din acelaşi Berceni în Cotroceni. Nu, n-am mers pe jos, ci cu maşina. Mers e un fel de a spune, m-am târât ca melcul prin marea de maşini. Dar nu e nevoie să vă mai povestesc ororile traficului „datorate” opririi circulaţiei în jurul Palatului Parlamentului. Probabil că le-aţi experimentat pe viu şi aţi avut tot atâtea cuvinte de bine ca şi mine la adresa oficialităţilor capitalei europene a României. Emoţionant a fost, în schimb, faptul că printre trimiteri către rudele de gradul întâi adresate – îmi place cum sună – edililor Bucureştilor, „participanţii la trafic” demonstrau o solidaritate ieşită din comun. Se mai deschidea un geam, mai urla un şofer de taxi „nu te du spre Sebastian, e blocat, încearcă spre centru!!!!”
Aceloraşi edili, mi-aş permite să le transmit câteva mesaje – nu din cele la care vă gândiţi, ci din experienţa noastră de oameni de PR. Stimaţi domni, înainte să organizăm un eveniment – conferinţă de presă, vizită de fabrică etc – ne mai şi interesăm pe la colegi, jurnalişti etc dacă mai sunt organizate şi alte evenimente în acelaşi timp. Nu de alta, dar enervăm ziaristul şi riscăm să avem prezenţă spre zero. Pilda pentru primari, consilieri şi alţi oameni de bine responsabili cu haosul din Bucureşti: nu ar fi rău dacă, înainte de a începe o lucrare, s-ar consulta cu colegii de sectoare. Nu de alta, dar dacă se încep toate lucrările în acelaşi timp, riscăm să devenim mari iubitori de elicoptere sau să facem jogging de performanţă.
Cam aşa s-a întâmplat azi – şi va continua până la sfârşitul săptămânii – toate cartierele sunt blocate de lucrări de asfaltare, schimbare de linii de tramvai, borduri şi ce s-o mai găsi, iar colac peste pupăză, s-au mai închis şi câteva căi de acces către centru.
Un alt mesaj ar fi că tot din experienţa noastră de muncă şi viaţă, am constatat că lunile de vară se caracterizează printr-o activitate mai redusă. Atât jurnaliştii, cât şi reprezentanţii companiilor tind să plece în concediu în această perioadă, ceea ce înseamnă că evenimentele de presă se răresc. Generalizând fără mari riscuri de a greşi, dacă în lunile de vară oamenii mai evadează din Bucureşti, poate nu ar fi rău ca atunci să se intensifice lucrările de reparaţii. Nu de alta, dar traficul e mai relaxat, lumea e la mare sau abia ce se întoarce cu forţe proaspete şi suportă mai uşor ororile condusului prin Capitală.
Deocamdată atât. Coada de maşini care se vedea de la geamurile biroului nostru, semn că Piaţa Operei era blocată, s-a „subţiat” abia spre ora 12. Mâine e o nouă zi, cu noi peripeţii pe străzile pline de farmec ale Bucureştilor.
Aaa, uitam, nu-mi recomandaţi, vă rog, să merg cu metroul sau tramvaiul. Nu pentru că am devenit extrem de comodă, ci pentru simplul motiv că din acelaşi cartier minunat în care am onoarea să locuiesc şi până la birou fac peste o oră şi jumătate într-o zi cu trafic decent. Aviz celor cu care voi discuta astăzi: nu sunt supărată, nu sunt bolnavă, nu am tulburări de comportament. Pur şi simplu am mai multe fire de păr alb din cauza blocajelor din trafic şi încerc să îmi stăpânesc nervii. Poate un ceai de tei va remedia situaţia. Că ţigările nu mai fac demult faţă.
