În ultimele zile, aproape toată presa a dedicat spaţii largi valului de sinucideri, omoruri şi alte ştiri rupte parcă din filmele de groază. Nu vreau să discut acum despre respectivele cazuri sau cât de mult s-a bătut (şi se mai bate) monedă pe aceste subiecte. Ci mai degrabă despre urmările lor. Nu vă gândiţi că mă apuc acum să fac previziuni legate de ce exemple dau ştirile cu pricina şi altora aflaţi într-o perioadă mai puţin fastă a vieţii lor. Nicidecum. Mă gândeam doar că zilele trecute aceste ştiri au generat dezbateri ample la TV legate de oportunitatea lor şi de genul de publicaţii/televiziuni care trăiesc din asemenea poveşti. Şi cam atât.Pe scurt: o invitată a lui Oprah, venită deja a treia oară la emisiune, avea o poveste în genul celor prezentate de presa românească zilele acestea. Femeia divorţase şi îşi creştea singură cei patru copii, cu vârste cuprinse între aproximativ 6 şi 16/17 ani (cel puţin aşa păreau din poze). Fostul soţ a fost de altă părere, motiv pentru care a venit într-o zi la copii, i-a împuşcat pe toţi, după care s-a sinucis. Mai întâi femeia a fost invitată în emisiune pentru a i se spune povestea şi a i se oferi ajutor – consiliere etc. La a doua prezenţă în emisiune – câţiva ani mai târziu – i s-au prezentat mesajele de la telespectatori. Mulţi declarau că au renunţat să se sinucidă pentru că i-au auzit povestea şi au realizat că, dacă ea poate continua, o pot face şi ei. Cea de a treia prezenţă în emisiune s-a datorat faptului că femeia se recăsătorise şi născuse două gemene.
Am stat să ascult povestea nu pentru că am o înclinaţie deosebită pentru drame sau că m-ar atinge în vreun fel istoriile legate de „învingători” şi „învinşi”. A fost, însă, un exemplu cât se poate de clar despre cum poate influenţa presa deciziile oamenilor. În bine. Poate asta ar trebui să învăţăm şi noi.
Ştirea nu se termină cu spânzuratul din parcul central sau cu aruncatul de la balcon din prea multă dragoste. Ea se termină cu soluţii de consiliere pentru cei care se gândesc să urmeze exemplul protagoniştilor. Dacă, spre exemplu, după descrierea sinuciderii/crimei etc, o televiziune, un ziar, ar spune şi câte centre de consiliere sunt, unde pot cere ajutorul cei cu probleme, poate ar salva măcar o viaţă. Dacă s-ar întoarce la familiile care au trecut printr-o tragedie şi le-ar oferi sfaturi, soluţii să treacă peste drame sau ar prezenta modul cum acele familii au mers mai departe, poate ar face diferenţa. Nu e imposibil. Americanii ne-au demonstrat că se poate şi cred că a venit vremea să învăţăm şi noi câte ceva de la ei.
