O diferenţă fundamentală de atitudine a oamenilor de pe stradă care m-a izbit acum 10 ani în America s-a întors să mă şocheze în săptămâna petrecută la Philadelphia - în loc de privirile preocupate şi piezişe ale trecătorilor de pe Calea Victoriei sau Drumul Taberei, americanii îţi întâmpină privirea cu un zâmbet. E un început de conversaţie, în 99% dintre cazuri rămas fără urmări, dar un cu totul alt început de conversaţie decât în ţara-mi de baştină. Nu-ţi insuflă un sentiment de culpabilitate că exişti, că le-ai tăiat calea sau că le-ai intrat în raza vizuală fără petiţii prealabile. Pentru americanii de pe stradă eşti o fiinţă umană, poate eşti drăguţ îmbrăcată, poate ai o privire interesantă, oricine-ai fi câtă vreme nu te cunosc, beneficiezi şi tu de prezumţia de nevinovăţie. În Philadelphia lucrurile au mers şi mai departe, în sensul că, mergând pe stradă, primeam complimente în gura mare despre geantă, despre pălărie, despre fustă etc etc. Nu sunt un fashion victim şi nici vreun mare model, eram cât se poate de însoţită de Andrei peste tot şi, româncă fiind, am la rândul meu mai mult o privire preocupată şi închisă când merg pe stradă. Şi totuşi… Am rămas uimită la limita proastei creşteri în normele americane, incapabilă să îngaim vreun răspuns potrivit gestului drăguţ care se tot repeta în fiecare zi. Spre finalul sejurului m-am mai dezgheţat şi am început să spun mulţumesc, să pricep că despre mine era vorba în propoziţie şi să încetez să mă mai uit în jur ca un titirez.
Cum cele mai multe complimente le-am primit cu referire la geanta mea, mă bucur foarte tare să spun că era un model realizat de un designer român, Otilia Flonta, pentru Anna Rinaldi şi să fac public lucrul acesta pentru că nu e puţin lucru ca o geantă a ta să atragă atenţia pe 5th Avenue în New York sau în faţă la Macy’s din Philadelphia. Aşa că, mulţumesc Otilia Flonta, faci nişte genţi foarte frumoase!
