Săptămâna trecută am avut în agenţie un invitat special - şi pe blog am avut un invitat special! Mie mi s-a părut drăguţ că o chema Raluca, la fel ca pe cealaltă Raluca şi, pentru că tot trebuia să petreacă o zi obişnuită la noi la birou, am tras un pui de somn lângă monitorul ei. Şi am vorbit cu ea. Cam mult, după cum mi-au spus fetele. Erau geloase. Dar rolul meu aici e dublu - sunt morale officer şi PR officer pentru pisici. Încerc să le îndrum către o nouă carieră, în consultanţă, având în vedere că neamul nostru e cunoscut pentru faptul că alungă stresul.
Drept mulţumire, azi mi-au instalat propriul meu copac în hol şi l-au împodobit cu tot felul de jucării, puse la înălţimi diferite, ca să mă distrez sărind după fiecare în parte. Mă gândesc că ar fi mai simplu dacă aş dărâma pomul cu totul dintr-un singur salt. Voi ce ziceţi?