Mi-e greu să încep acest post, pentru că subiectul e prea vast, sursele prea multe şi prejudecăţile prea mari. Are nevoie PR-ul de PR? Eu unul cred că nu. Dar înainte de a închide fereastra de internet şi a mă cataloga drept fundamentalist cu opinii mult prea radicale, permiteţi-mi un exerciţiu de convingere.Sper însă că propunerea mea de a privi profesionistul de PR ca pe un consultant nu e chiar atât de controversată. Şi tocmai această calitate este cheia de boltă a argumentaţiei contra „PR-ului pentru PR”. Pentru că un consultant nu poate FACE lucruri. El poate consilia, poate da sfaturi, dar nu poate lua deciziile finale. Şi acesta este marele avantaj şi marele handicap al PR-ului. Vorbim de o serie de instrumente care pot fi folosite liber, cu sau fără acordul profesioniştilor de PR. Indiferent de sfatul lor, managementul unor companii, oamenii politici sau vedetele fac, în final, ceea ce consideră că este bine pentru compania/cariera lor. Iar PR-ul este utilizat în măsura în care este văzut ca un ajutor pentru aceste decizii.
Sigur, veţi spune, dar asta înseamnă că un om de PR trebuie să stea ca o stâncă în faţa furtunii şi să nu permită ca instrumentele sale să fie folosite pentru „spin” sau pentru „cosmetizarea imaginii”, cu atât mai puţin pentru campanii false, cum este cazul recentului scandal Edelmann/Wal-Mart. Sigur că da! Aveţi perfectă dreptate, într-un film de categoria B, unde binele învinge întotdeauna, aşa se va întâmpla. Dar în viaţa reală, în nici un caz. De altfel, nici acum 1973 de ani nu s-a găsit nimeni să ridice piatra! Mai mult decât consultanţi, manageri sau profesionişti vorbim despre oameni; şi oamenii vor avea întotdeauna agende, slăbiciuni şi obiective proprii. Aşa că vor fi întotdeauna unii care să-i înlocuiască pe cei care nu vor să renunţe la principii.
Sigur, veţi spune, mai ai un pic şi faci apologia compromisului. Foarte româneşte şi încă o dovadă a lipsei de maturitate a unei industrii… Nicidecum. În ceea ce ne priveşte, am încercat pe cât am putut să respectăm principiile morale ale PR-ului. Dar nu pot spune că nu-i înţeleg pe cei care le-au încălcat sau le încalcă. Nu aprob, dar înţeleg. Şi cred că numai timpul şi rezultatele vor fi în măsură să „cearnă” şi profesia de PR.
Însă cred că e naiv să ne imaginăm că a pune „sub lupă” sau „în lumină” relaţiile publice ca industrie va aduce ceva nou. Pur şi simplu pentru că mare parte din ceea ce se face în PR nu se vede. Din motive obiective – nu poţi să-ţi consiliezi clientul în direct şi la o oră de maximă audienţă (şi nici nu cred că ar fi interesant). Din motive subiective – multe dintre contractele de consultanţă (nu numai de PR) conţin clauze foarte stricte de confidenţialitate. Şi ar mai fi un motiv extrem de simplu (şi pentru care voi fi acuzat de aroganţă!!) – cine ar fi cei care au căderea să „judece” PR-ul? Ştiţi povestea cu elefantul şi orbii – fiecare simte o parte, dar nici unul întregul şi atunci imaginea finală este atât de departe de realitate.
Cred, însă, şi am susţinut ideea şi cu alte ocazii, că rezultatele PR-ului trebuie judecate. Că forţarea notei, materialele proaste, inducerea în eroare, spin-ul şi toate celelalte trebuie sancţionate. De jurnalişti, de consumatori, de public. Pentru că efectele lor sunt toxice. Dar aşa cum nu poţi condamna o societate în ansamblu pentru hoţii sau escrocii ei, tot aşa cred că nu poţi condamna PR-ul pentru „profesioniştii” certaţi cu etica.
Cât despre „PR pentru PR”, de ce l-ai face atât timp cât argumente contra vor exista permanent? Pentru dezbatere?
