Tema de anul acesta a fost „Muzeele şi patrimoniu naţional”, un titlu un pic cam pompos după părerea mea, mai ales când urmăreşti să atragi un public cât mai numeros şi, în special, cât mai mulţi tineri. Printre muzeele care au anunţat diverse activităţi a fost şi Muzeul de Geologie care, printr-un comunicat de presă, promitea o incursiune în lumea dinozaurilor. Tot din comunicat am aflat că vor organiza jocuri destinate copiilor de diverse vârste.
Mi-a plăcut ideea şi m-am gândit imediat că ar fi un prilej bun să-l mai ridic din faţa calculatorului pe verişorul meu de 10 ani. Ca să particip la una dintre cele două activităţi am trimis un e-mail de înscriere, iar confirmare a venit foarte repede. La muzeu au venit destul de mulţi părinţi şi copii. Am văzut apoi în presă că şi la Antipa şi la Muzeul de Artă au mers o mulţime de vizitatori, fapt care îmi întăreşte convingerea că vorbim de un concept foarte bun.
Cred însă că mulţi dintre noi – cei de prin PR şi publicitate - ne-am transformat în fraţi ai lui Ochilă, celebrul personaj din Harap Alb, astfel că oriunde mergem sau orice activitate avem, nu ne detaşăm niciodată complet de ceea ce facem zi de zi la birou. Aşa mi s-a întâmplat şi mie pe parcursul Nopţii Muzeozoice când am văzut lucruri legate de organizare care mi-au plăcut, dar şi lucruri la care se mai putea lucra.
Mi-a plăcut ideea de concert susţinut la intrarea în muzeu. A atras atenţia şi celor ce nu ştiau de eveniment sau erau nehotărâţi. Mi-a plăcut faptul că sălile muzeului au fost decorate cu tot felul de liane, iar muzica de fundal crea impresia unei atmosfere „terifiante”. A, şi să nu uit, mi-a plăcut că a fost pusă în practică ideea americanilor care vând tot felul de nimicuri cu orice ocazie. Am văzut în muzeu un stand unde puteai să cumperi jucării, inclusiv mâncare în formă de dinozauri. Nu mi-au plăcut, însă, mulajele de dinozauri şi nici panourile de prezentare. Materialul era de proastă calitate şi aveai impresia că toate au fost făcute în mare grabă. Cele două activităţi dedicate copiilor nu s-au desfăşurat în paralel.
Au avut prioritate cei mai mici, care au învăţat cum să facă origami în formă de dinozauri. Dar ce te faci cu ceilalţi vizatori, ceva mai mari, care s-au plictisit timp de o oră, aşteptând să le vină şi lor rândul? Cu siguranţă minutele ar fi trecut mult mai repede dacă ar fi văzut un filmuleţ despre dinozauri. În concluzie şi plusuri şi minusuri, dar per total copilul a fost încântat, mai ales că a plecat acasă cu o diplomă şi cu un dinte de dinozaur. Nu vă mai spun că dintele semăna mai mult cu o bucată de cretă. Dar aşa or fi fost dinţii dinozaurilor…!
