Piesa este foarte alertă. Replicile sunt realiste, desprinse din situaţii întâlnite în viaţa de zi cu zi, iar Cristi Iacob, Adriana Tandafir, Toma Cuzin şi Mara Nicolescu joacă excelent. Nu m-am aşteptat să fie atât de multă lume, mai ales că piesa nu se juca pentru prima dată şi, aşa cum ziceam, era o căldură sufocantă. Dar biletele s-au epuizat imediat şi tot au mai rămas la uşă vreo 20-25 de persoane. Mi-a plăcut că s-au organizat şi au mai adus bănci, aşa că nimeni nu a rămas pe dinafară.
Eu vă recomand să vedeţi piesa, pentru că este atipică prin modul de punere în scenă. Şi pentru că te pune pe gânduri, fie că eşti căsătorit, fie nu. Dacă nu ai făcut încă pasul, îţi vei pune mai multe întrebări, iar dacă deja ai ajuns acolo, afli cu zâmbetul pe buze lucruri mai puţin plăcute despre căsnicie.
„Am încercat, în carte, să fac lumea să râdă pe seama divorţului şi a problemelor sentimentale”, mai spune Beigbeder.

Pe o căldură sufocantă, când mai toată lumea era plecată în concediu, pe terasă La Motoare se juca teatru. Prima reacţie când am văzut anunţul a fost să mă întreb „Cine se mai duce vara la teatru, şi mai ales pe căldura asta?!”. Apoi am văzut distribuţia şi mi-am zis că merită să-i văd pe Cristi Iacob şi Adriana Trandafir jucând împreună.
