N-am crezut în blog. Nici ca execuţie şi nici ca idee, în sine. Mi se părea lipsit de sens să te apuci să scrii într-o pagina care îţi aparţine şi pe care, poate, o va citi cineva, cândva. Drept pentru care am ajuns ţinta preferată a colegelor – în special a Soranei – care sunt încântate atât de impact, cât mai ales de faptul că îşi pot exprima liber părerile.De fapt, toată lumea este de acord că aici stă marea putere – şi responsabilitate – a blogului. Lipsa de cenzură, de care oamenii de PR se feresc ca de alte alea. Pentru că dacă nu controlezi, nu ai nici o putere şi te poţi trezi cu cine ştie ce păreri care îţi convin prea puţin. E un motiv în plus pentru care sunt plăcut surprins – până acum părerile şi reacţiile generate de blog sunt covârşitor pozitive.
Asta nu înseamnă că unele dintre ele sunt şi corecte. Am primit felicitări pentru modul inteligent şi subtil în care ştim să ne facem reclamă - prin blog.Trebuie să recunosc public că persoanele respective ne-au supraestimat. N-am avut nici cea mai mică intenţie să facem aşa ceva. Pur şi simplu ne-am bucurat să putem scrie pentru noi, să ne exprimăm şi să punem în discuţie subiecte importante pentru noi. Dacă alţii le citesc şi sunt de acord cu ele, sau vor să le dezbată cu noi, asta nu poate decât să ne bucure.
Dar nu citiţi în blog mai mult decât este – un mod prin care nu facem altceva decât ce facem în fiecare zi. Încercăm să comunicăm, să ne facem noi prieteni, să exprimăm opinii.
Eu unul îmi scot pălăria în faţa voastră, a tuturor care citiţi blogul Premium. Mi-aţi dovedit că preconcepţiile nu sunt bune şi că lumea virtuală este mult mai mare în România. Vă mulţumesc!
