• Home
Tuesday, 05 February 2008 11:15

PRivind la 2008

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Bilanţurile ne-au rezervat întotdeauna surprize, an de an. O dată pentru că e complicat să anticipezi cum evoluezi tu până la 31 decembrie şi a doua oară pentru că e şi mai complicat să anticipezi cum au evoluat ceilalţi. Din fericire, în cazul nostru particular, rapoartele de final de an - mă refer la cele financiare - se opresc la noi pe birou. Nu vreau nici măcar să mă transpun în situaţia celor care au de explicat cuiva din afară care sunt mecanismele economice ale pieţei de PR din România. Să pornim doar de la faptul că în 2006 piaţa era estimată la 30 de milioane de EUR, că toată lumea e de acord că am crescut binişor în 2007, şi totuşi estimările curente - la fel de estimative ca şi cele din 2006 - stabilesc valoarea pieţei la 17 milioane EUR! Cu bătaie lungă spre 22-25 de milioane anul viitor, asta dacă nu scade leul pe final de an şi din 17 milioane numărăm 12 sau dimpotrivă… Cifrele, aşadar, pâinea noastră preferată în media relations, sunt pe cât de inexacte, pe atât de irelevante.

Ce vedem noi este că piaţa de PR e tot mai bună, mai profesionistă şi mai structurată. Nu e nici aşa de ofertantă cum o aşteptau entuziaştii în 2007, dar nici nu va vedea scăderi ale ritmului de creştere în 2008. Dacă ne uităm la creşterea estimată de 30%, în care am ceva mai multă încredere, avem o dinamică comparabilă cu cea a industriei materialelor de construcţii, ceea ce e mai mult decât încurajator. Dar, cum spuneam, piaţa e şi mai profesionistă de la an la an, deci pentru a fi parte la această creştere trebuie să fii capabil să oferi valoare.

Cu o economie în creştere, cu o piaţă de capital care începe să devină interesantă, cu tot mai multe ambiţii fundamentate de cotare la Bursă, companiile au nevoie tot mai mult de servicii de PR complexe şi inteligente. E loc şi pentru spectacol şi pentru consultanţă, şi capătă proporţii semnificative comunicarea internă, un teritoriu până de curând rezervat departamentelor in-house, pentru că vedem şi simţim cu toţii criza de oameni prin care trecem şi vrem să luăm măsuri.

Anul trecut am văzut dezvoltări consistente în ceea ce priveşte programele de CSR - în fine, s-a făcut mult mai mult decât s-a spus. Şi nu s-a făcut exclusiv cu scopul de a se spune. Mai ales în rândul companiilor mari, CSR-ul a evoluat în direcţia programelor de dezvoltare durabilă, s-au preferat alianţele pentru realizarea unor proiecte complexe şi sumele investite au crescut exponenţial. Anul acesta trebuie să ridicăm nivelul comunicării ca să reflectăm impactul real al gesturilor de responsabilitate socială.

Nevoia de comunicare creşte - vizibil - în real estate şi în domeniul serviciilor de business; în rândul companiilor româneşti, conduse acum, în multe situaţii, de manageri cu experienţă de multinaţionale, dar şi de antreprenori care vor mai mult. Dar nici unul dintre domeniile de mai sus nu sunt industrii facile sau mulţumite cu artificii semiprofesionale.

2007 a văzut noi jucători pe piaţa de PR şi intervenţii, în continuare destul de rezervate, ale marilor reţele globale. Ca în fiecare an, s-au născut multe agenţii, dar puţine au reuşit să se desprindă din pluton. În 2008 se anunţă deja nume noi - şi nu tocmai noi, în acelaşi timp. Cum suntem o piaţă a contractelor exclusive, suntem o piaţă care rămâne mereu deschisă, indiferent de aglomeraţie, şi suntem încă într-o fază în care, cu un start bun şi personalitate profesională poţi parcurge distanţe mari, cu viteză mare. Poate că lucrurile se vor schimba în viitor, dar nu în 2008.

- material publicat în Biz, ianuarie 2008

Read 3919 times Last modified on Wednesday, 25 May 2011 19:16
Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: Str. General Atanasie Demostene nr. 45
050502 Bucharest
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 93 guests and no members online

Search