• Home
Thursday, 17 July 2008 06:35

Generația Lolek și Bolek versus Generația Pokemon

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Motivul este extrem de simplu şi acelaşi de când lumea: „au apucat alte vremuri”, după cum spune bunica mea. Noi, ăştia mai bătrâni, ne amintim ce înseamnă să te trezeşti la cinci dimineaţa ca să te duci la coadă la lapte, cum e să urmăreşti dacă vine vreo maşină de marfă la alimentara din colţ şi să alergi să te aşezi la coadă, indiferent de ce produse ar aduce acea maşină. Şi tot noi ştim ce însemna să ai o unică opţiune pentru vacanţă – litoralul românesc sau să ai un program de două ore pe zi la TV, din care 10 minute de desene animate.De aici îndârjirea, de aici dorinţa de a avea succes, tradus prin venituri mari, tot de aici dorinţa de a avea un dressing plin cu haine în loc de un şifonier cu patru umeraşe (evident, copilăria noastră a fost marcată de lăudatul cu o pereche de jeansi sau espadrile). Şi tot aşa se explică şi dorinţa de a ne petrece concediul oriunde numai în România nu.

Iar faptul că mulţi din generaţia mea fac faţă cu brio lucrului în multinaţionale tot perioadei de aur îl putem atribui. Cum nu se punea problema de văzut un film mai răsărit, chiar şi cei mai anti-citit ajungeau tot la carte ca mijloc de evadare din lumea minunată în care trăiam. Şi asta se vede şi în parcursul profesional.

De ce ziceam că generaţia anilor ’80 nu mai are aceeaşi îndârjire? Pentru că a „deschis ochii” într-o altă lume, unde posibilităţile erau nelimitate şi unde nu mai trebuia să te lupţi la fel de tare ca să obţii ceva. De-asta (ca să revin la o postare mai veche) auzim poveşti de genul „nu ştiu să fac nimic, dar ce salariu mic îmi dai, mai bine merg la concurenţă”.Nu încerc aici să fac apologia generaţiei mele. Departe de mine. Dacă aş fi avut de ales, aş fi preferat să nu fi fost vreodată nevoită să stau la vreo coadă, să nu cred toată copilăria mea că fructele exotice se coc iarna – că atunci aveam în România banane şi portocale – şi să nu tânjesc după creioane chinezeşti. Ce vreau să spun este doar că noi suntem cea mai clară dovadă că este extrem de adevărată expresia „What Doesn’t Kill You Only Makes You Stronger”.

Read 10867 times
Florenta Ghita

Dupa mai bine de opt ani de presa, inceputa la Curierul National si finalizata la Business Magazin, am trecut in tabara relatiilor publice. Asa se face ca acum lucrez ca si consultant la Premium Communication. In presa am ajuns gratie facultatii de Filozofie si Jurnalistica, unde in anul intâi am fost obligati sa facem practica jurnalistica. Iar departamentul Economic de la Curierul National a fost locul in care am facut eu practica, in 1997 si unde am si ramas sa scriu despre industrie. Ca sa pastram traditia, tot de industrie (mai precis metalurgie) ma ocup si acum, la Premium. Nu-i problema, si in viata civila sunt fan heavy metal.

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: Str. General Atanasie Demostene nr. 45
050502 Bucharest
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 171 guests and no members online

Search