Am preferat să scriu despre Olimpiadele Comunicării după ce ele s-au încheiat, ca să pot avea o imagine de ansamblu. Anul acesta n-am reuşit să ajung la preselecţie, am fost doar în juriul “turneului final” de la proba de Relaţii Publice. O să-mi permit să vă povestesc şi de bune şi de rele, pentru că relele le-am discutat deja cu Din fericire, în toţi anii am remarcat că ne e destul de simplu să identificăm câştigătorii - cei din top 3. Cu toate că venim din organizaţii diferite, cu stiluri, viziuni, structuri şi obiective diferite, cumva toţi ne uităm după acelaşi lucru şi alegem aproximativ la fel. Anul acesta n-a fost o excepţie, ne-a fost foarte uşor să spunem care au fost principalele trei echipe. De aici încolo, cine ce treaptă a podiumului să ocupe, a mai fost ceva dezbatere, dar per total cred că toate echipele au avut ceva valoros de spus.
O excepţie a fost anul acesta pentru noi, fiindcă am decis să angajăm una dintre membrele echipelor finaliste. Uite-aşa, pe loc. L-am deranjat pe Dragoş, căruia îi mulţumesc pentru înţelegere, chiar în seara concursului, cerând nişte date de contact. Am realizat atunci că Ena, viitoarea noastră colegă, era chiar printre câştigătorii competiţiei şi a doua zi la interviu mi-a venit greu să mă abţin (dar m-am abţinut) să-i dau vestea cea mare. Echipa ei s-a clasat pe locul al doilea.
Interviul n-a făcut decât să confirme că suntem compatibili şi urmarea nu este un paid internship ci un post full time de junior consultant. Cât de curând sperăm să ni se alăture şi ea pe blog, că doar e sarcină de serviciu! ;) Alte detalii despre subiect aici.
Am asistat şi la festivitatea de premiere şi acolo mi-a atras atenţia un moment gen “Jerry McGuire”, care m-a încântat foarte tare pentru că încă mai sunt idealistă şi mă joc cu păpuşi. Echipa clasată pe locul al treilea la comunicare politică l-a chemat alături de ea, pe podium, pe client - Varujan Pambuccian - care li s-a alăturat fără ezitare şi i-a însoţit în festivitatea de premiere. Avem, uneori, clienţi pe care îi iubim, pentru care facem mai mult decât ar duce banii pentru că şi ei ne dăruiesc ceva ce n-are preţ: respect, încredere, încurajări, mulţumiri. M-aş bucura să văd cât mai multe asemenea momente frumoase şi relaţii nezdruncinate şi în lumea noastră şi sunt recunoscătoare în fiecare zi că nouă ni se întâmplă des.
Constat că am scris mai mult de bune şi îmi pare bine. Sper ca şi la anul să fie cel puţin la fel!
