Am auzit de curând o afirmaţie care mi-a atras atenţia pentru că o mai citisem undeva: atunci când cineva este întrebat dacă ar continua să cumpere produsele unei companii despre care ştie că are un comportament iresponsabil (activitatea sa dăunează mediului sau foloseşte munca minorilor), cel mai probabil va răspunde „Nu”. În realitate, însă, nu îşi va schimba comportamentul de până atunci. Concluzia era că oamenii mint în astfel de situaţii.Eu cred că nu este aşa sau, cel puţin, că nu este în totalitate adevărat. Se poate ca ei să nu conştientizeze că au dat răspunsul „corect” şi nu neapărat pe acela care îi caracterizează. Convingerea că într-adevăr aşa ar proceda îi ajută să-şi păstreze părerea bună pe care o au despre ei înşişi. Apropo de imaginea de sine, psihologii consideră că toate acţiunile noastre „se învârt” în jurul imaginii de sine, pe care încercăm să o protejăm, pentru a ne menţine respectul faţă de noi. Dacă nu vor ajunge să se confrunte şi în realitate cu situaţiile enunţate, respectul de sine este în siguranţă. În cazul în care vor fi puşi să acţioneze, vor găsi probabil justificările necesare pentru că au procedat altfel.
Din momentul în care se dă răspunsul şi până la confruntarea cu dilema etică în realitate, intervin factori care îi deturnează de la punerea în practică a răspunsului lor. Cel mai adesea se interpun comoditatea şi obişnuinţa: „de ce să merg la un magazin care este mai departe decât cel pe care îl frecventez de obicei? De ce să renunţ la un produs care îmi place doar pentru că firma X poluează sau foloseşte munca unor copii?” Poate că există şi câteva gânduri bune, repede adormite căci, după cum spunea cineva, conştiinţa nu ne împiedică să facem o faptă rea, ci doar să ne bucurăm de ea. „Somniferele” eficiente pentru conştiinţă sunt idei care minimalizează efectele negative ale acţiunilor companiei respective sau importanţa conduitei noastre, de felul „Ei, parcă nu poluează toţi?” sau „Nu pot face nimic de unul singur. Ceilalţi tot ar cumpăra şi atunci la ce ar mai folosi gestul meu?”. Similar cu efectul „disonanţei cognitive” care apare după o achiziţie care nu corespunde aşteptărilor noastre, conştiinţa are nevoie de unitate: pentru că faptele au fost contrare ideii enunţate la început, încearcă să o facă pe aceasta conformă cu acţiunile.
Dacă intenţia iniţială a fost bună sau nu, poate că nici nu este atât de important. Contează mai mult că s-a produs discrepanţa dintre idei şi acţiuni. Iar cei care se pot lăuda că au acţionat întotdeauna potrivit convingerilor lor – în limite legale, trebuie să precizez :) – sunt adevăraţii eroi ai zilelor noastre. Şi sunt cu siguranţă mai mulţi decât ne-am imagina…
