Nu ma refer aici la americanii care si-au pierdut job-urile in agentiile de publicitate in ultimul an, ci la ce se vede pe ecran in pauzele publicitare in Florida. Americanul de rand e pragmatic si optimist incurabil, fapt care i-a atras istoric vorbind titulatura de “tampit” in folclorul romanesc. Pe el il doare’n cot de folclorul romanesc si de Romania in general, dar il doare tot mai tare de ceea ce i se intampla in propria tara.Publicitatea reactioneaza cum poate, incercand sa echilibreze tonul sau etern optimist cu ce se intampla in jur. Efectul e uneori bun, alteori jalnic, iar per ansamblu la fel de deprimant ca insasi depresia.
Dealerii auto celebreaza tamp iesirea din business dupa 20, 25 sau 30 de ani, chemand poporul la discounturi nemaivazute, un fel de parastas vesel al showroom-urilor prin care bate briza. Companiile farmaceutice ne amintesc de toate boalele si suferintele, farma fiind printre putinele industrii care-si mai pot permite acum portii mari de GRP pe TV.
Bancile si casele de asigurari se bat in oferte gratuite, retailerii anunta discounturi peste discounturi, iar avocatii bat la usa celor care vor sa se salveze din saracie dand in judecata vreo companie care n-a apucat sa-si dea ultima suflare pe bursa. Hamburgerii si pizza sunt optiunea ideala pentru o masa sub 10 dolari, iar dupa colt stau remediile minune impotriva obezitatii care, insa, nu mai sunt la fel de ieftine.
In octombrie 2007 am revenit in America dupa 10 ani si am ramas uimita sa constat cat de putin se schimbase intr-un deceniu. In ianuarie 2009 m-am intors din nou si am ramas uimita sa vad cat de mult s-a schimbat…
