Cu coşmarurile legate de sesiunile din facultate rămâi toată viaţa. Azi m-am trezit nu cu un asemenea coşmar, ci cu un altul, dintr-o poantă răsuflată care, iată, mi s-a potrivit de minune “trezeşte-te mamă că întârzii la examen/ ei şi ce? / păi tu eşti profesorul!!”Sesiunile mă pun în postura - necaracteristică - de client şi îmi reamintesc de ce nici această postură nu e una de invidiat. E greu să selectezi dintr-o privire un partener care să ţi se potrivească pe termen lung. E greu să iei o decizie ştiind că, dacă optezi pentru prezentarea X, renunţi la ideea din prezentarea Y, care era mai interesantă. Că deşi ţi-a plăcut cercetarea echipei Z, mai mult contează strategia echipei W şi aşa mai departe. Ingrată sarcină - iar astăzi şi mâine, Olimpiadele Comunicării suprapunându-se peste sesiune, am avut şi am de judecat în continuare nu mai puţin de 23 de prezentări.
Este, pe de altă parte, o misiune frumoasă şi interesantă, care îţi arată o dată în plus cât de diferit putem vedea acelaşi lucru şi cum diferenţele de optică sunt cele care dau sare şi piper la urma urmei. La Olimpiadele Comunicării, ca în fiecare an, primul pluton a ieşit la iveală imediat. Cu toate că avem organizaţii şi viziuni diferite, e uimitor cum, în fiecare an, alegem toţi aceleaşi 3,4 echipe, numai ordinea în clasament variind de la un membru al juriului la altul. Anul acesta n-a făcut excepţie.
Au fost briefuri grele, au fost unele misiuni imposibile, a fost mult de muncă dar a fost şi mult entuziasm. A fost, după părerile juriului, prea puţină strategie. Ideile au venit în valuri, dar numai în câteva cazuri ele s-au legat şi au constituit planuri de acţiune structurate. S-au strecurat, ca în fiecare an, elemente multe de BTL şi de publicitate. Aşa ne trebuie dacă avem o meserie (încă) aşa de opacă încât şi celor care o studiază le vine greu să întrevadă exact ce e cu ea… Au ieşit la rampă şi multe staruri, au fost şi multe surprize plăcute, fie din partea celor mai tineri participanţi, fie din partea celor care nu erau studenţi la comunicare.
Nici anul acesta forma n-a bătut fondul. Şi, cunoscători fiind în ale ambalajului, am căutat cu încăpăţânare mărcile gândirii strategice până le-am găsit. Felicitări tuturor participanţilor pentru eforturi (şi nu spun asta ca pe un bla bla piaristic, ştiu că e greu şi că e mult, mai ales în această perioadă, şi ştiu că jurizarea e dură şi poate părea nedreaptă în raport cu eforturile; nu e nedreaptă). Şi mai multe felicitări câştigătorilor. Anul acesta, având în spate şi şedinţele de tutoriat, ştiu că echipele au avut de dus lupte asemănătoare cu cele pe care le ducem şi noi în lumea reală.
Şi, nu în ultimul rând, felicitări celor care se ştiu, pentru curaj. E rar, mai ales când eşti pe scenă şi când ai de-a face pentru prima dată cu o dilemă etică să găseşti puterea să te prezinţi aşa. Bravo! Nu uitaţi, însă, să mergeţi până la capăt şi să daţi soluţii pentru problemele pe care le vedeţi. Pentru toate problemele, aşa cum le vedeţi.
