• Home
Wednesday, 12 December 2007 11:33

Jack Welch vine în România!

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Am aflat vestea de la Mihaela Pantiş - Qualians îl aduce în România pe Jack Welch, a confirmat, va fi în Bucureşti pe 2 iunie. S-au dat peste cap planurile mele de vacanţă, dar 2 iunie e deja o dată pe care am blocat-o în agendă. Cu admiratori şi detractori, Jack Welch este în continuare cel mai mare CEO al tuturor timpurilor, un om care a înţeles multe lucruri înainte ca ele să se contureze ca şi concepte, care a reuşit să schimbe o organizaţie gata formată din interior, care a demostrat puterea individului când vine vorba de management.

 

Mă gândesc numai la boundariless, un concept care abia acum iese la iveală, prin revoluţia blogurilor interne, la employability, cel mai frumos dar pe care ţi-l poate face un angajator în pachetul salarial dacă ştii să-l preţuieşti, la onestitate (candor îi spune el), cel mai bine păstrat secret al mediului de business, care face o selecţie promptă în jurul tău între cei cu care vrei să lucrezi cu adevărat şi cei care te vor aproba făţarnic doar pentru că le eşti şef. Sunt multe motive pentru care 2 iunie va fi zi de mare bucurie în 2008. Ţineţi aproape cu site-ul Qualians şi sper să ne vedem la eveniment - Jack is still the boss!

Octavian Pantiş povesteşte aici cum a reuşit, împreună cu Mihaela, să-l convingă pe Jack să vină.

Read 6513 times Last modified on Friday, 23 May 2014 10:18
Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: Str. General Atanasie Demostene nr. 45
050502 Bucharest
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 218 guests and no members online

Search