Criza tinde să readucă normalitatea pe piața muncii

Însă lucrurile încep să se schimbe. În condiţiile în care ştirile sunt de genul 10.000 de concedieri, urmate de 100 de angajări, deja nu se mai pune problema unei crize de personal care să determine patronii să ţină în funcţie pe oricine, pe oricâţi bani, acceptând să facă mai nimic pentru că de atât e în stare.Şi suntem abia la început. Aştept cu mare interes momentul în care studenţii vor realiza că la experienţă zero, angajarea într-o companie înseamnă investiţie în dezvoltarea lor profesională şi vor accepta să lucreze pe salariul minim din industria cu pricina, în loc de salariul mediu aşa cum îşi doreau cu numai jumătate de an în urmă. Nu fac aici pledoaria reducerii salariilor cu pretextul crizei, ci doar a reaşezării pieţei muncii pe principiile economice pe care le mai învăţam noi pe la şcoală.

Acele firme care au crescut, precum Făt-Frumos, într-un an cât altele în 10, purtate de valul economiei mondiale, acum tind să se transforme în mârţoaga aceluiaşi personaj, înainte de a mânca jar. Şi tot acele firme îi lasă pe tinerii cu „fumuri” şi pretenţii salariale bazate pe nimic să exploreze „alte oportunităţi în cariera lor”, poate şi la valoarea lor reală.Iar cum la postul despre care vorbeam la început, am avut comentarii de genul „dar e chiria mare în Bucureşti, eu cu ce s-o plătesc”, aştept opinia de acum a celor care gândesc aşa. Ce preferaţi? Să lucraţi pe salariu de începător în domeniul pentru care v-aţi pregătit (şi, în mod clar, să fiţi nevoiţi să împărţiţi chiria cu doi-trei colegi) sau să nu mai lucraţi deloc, pentru că nu vă convine cât v-a oferit potenţialul angajator (şi credeţi-mă, aţi avea un noroc enorm dacă aţi găsi pe cineva dispus să angajeze în această perioadă)?