În ziua a doua m-am simţit obligată să experimentez partea internaţională a Conferinţei Internaţionale PRSA. Nu că nu aş fi fost avertizată de multă vreme că interesul americanilor faţă de orice se întâmplă peste ocean - orice ocean - e limitat. Dar voiam să văd ce mesaje primesc din partea “noastră”, a internaţionalilor, şi cum diferă ele de propria lor gândire. Ultima invenţie pe care o auzisem de la un băiat care consilia companii americane în spinoasele probleme ale Europei de Est era că românii sunt în majoritate musulmani! Probabil că omul fusese în excursie la mare mai multă vreme şi nu ştia cum să-şi justifice decontul…. Alocuţiunea (n-am ales cuvântul degeaba) lui Kabir Dangogo din Nigeria - o ţară cu istorie de PR de 50 de ani, în care includ perioada “albă” - a avut multe puncte comune cu ceea ce se întâmplă la noi. Prea multe puncte comune după gusturile mele, mai ales în ceea ce priveşte relaţia oamenilor de PR cu televiziunile. Singura consolare a fost că n-am zis-o noi, au zis-o ei, iar din postul meu de observaţie m-am mărginit să văd cum ceilalţi participanţi, de prin părţile locului, fac ochii mari de uimire când aud că ştirile despre companii nu există decât în rate-card la posturile comerciale.
Şi mai îngrijorătoare pentru mine a fost remarca scăpată de Colin Farrington, directorul general al CIPR între două glumiţe şi trei observaţii din elicopter despre PR-ul european. Farrington definea relaţiile publice drept “the dialog(ue) between an entity who wants to promote something and those who are to receive it”. Într-adevăr, dacă mai aveam vreun dubiu despre viziunea pur promoţională a PR-ului în perspectiva britanică, acestea fiind spuse de chiar directorului general al Chartered Institute of Public Relations, m-am lămurit pe deplin.
Îmi şi imaginez un asemenea dialog - e cel dintre un comis-voiajor şi gospodina care, accidental deschizându-i uşa, nu ştie cum să-l facă să-şi scoată piciorul din prag. Scuzaţi-mă, dar am cu totul altă impresie despre meseria asta şi ceea ce fac în fiecare zi nu are nimic de-a face cu asemenea scene de un gust îndoielnic. Aşa că, se pare că va trebui să trec în continuare oceanul ca să învăţ ce mai e nou de la cei care, măcar, nu asimilează PR-ul tehnicilor de vânzare de acum două secole. Mai multe în postul următor - despre new media, capitolul cel mai interesant şi mai hot al conferinţei.
