• Home
Monday, 22 October 2007 09:38

Din nou despre e-toolbox și despre corporate blogging

Written by 

Rate this item
(0 votes)

Ionuţ ne-a trimis un set de întrebări, acelaşi la care a răspuns şi Radu şi mi-a dat emoţii…

1. Considerati ca exista in Romania o companie care sa aiba un “corporate blog” “ca la carte”? Care ar fi aceasta? Dar vreo companie care sa fie un exemplu clar de “asa nu”?

Vreau să sper că nu s-a inventat încă o carte de bloguri şi că suntem încă la faza în care fiecare organizaţie să-şi poată face un blog după cum îi place şi după cum consideră că o reprezintă mai bine. Cum întrebarea ne vizează şi pe noi, n-aş vrea să dau aici exemple concrete şi promit că e singura eschivă în acest set de întrebări.

2. Credeti ca in Romania este necesar pentru moment un ”corporate blog” pentru fiecare companie? Cum definiti acest “corporate blog”? E acelasi lucru cu un ”blog de business”, un “blog de produs”, etc.?

Nu. Sunt multe companii care nu vor avea bloguri niciodată, cel puţin nu bloguri externe. Avem în ţară multinaţionale, pentru care e greu de crezut că blogurile corporate (şi nu cele de produs) vor merge vreodată, dat fiind că managementul lor are putere de decizie locală şi nu s-ar putea angaja în conversaţii online care să presupună avizul departamentului de investor relations de la centru la fiecare pas. Blogul corporate e blogul de companie, care reflectă, fie în intern fie în extern, cultura şi activitatea companiei. Cel de business poate fi individual, iar indivizii să vină din toate nivelele organizaţiei, fără să o reprezinte, ci reprezentându-şi numai profesia şi interesele profesionale. Blogul corporate e blog de management dacă e individual, sau blog colectiv.

3. In cazul unui “corporate blog” este recomandata o echipa dedicata sau poate sa scrie orice membru din firma? Cine ar fi bine sa faca parte din echipa? Doar “oameni de comunicare”?

Ca să ţii un blog în viaţă ai nevoie de oameni care să-şi dedice o parte din timp blogului. Părerea mea e că ai nevoie de o echipă dedicată şi de oameni de comunicare cu experienţă în blogging, care să te ajute la început să înţelegi blogosfera şi să faci primii paşi.

4. Se spunea in cadrul conferintei ca e recomandat pentru o companie sa-si faca blog in cazul in care are un numar mare de angajati. Cam de la ce numar credeti ca e util si recomandat un “corporate blog”? Firmele pe care le conduceti au “corporate blog”?

Un blog corporate intern face mult bine dacă vorbim despre companii cu sute de angajaţi, care lucrează în locaţii diferite, angajaţi care au acces şi folosesc frecvent un computer. Dar un blog de companie poate să-şi facă oricine simte că are ceva de comunicat în blogosferă. Avem blog de un an - precum se vede - şi abia am prins gust!

Read 11185 times
Sorana Savu

15 noiembrie 2001 a fost ultima mea zi de munca. Veneam dupa patru ani de client service la Ogilvy & Mather si inca un an si jumatate de rodaj lucrând la Mmd Public Relations, pe post de PR Manager, cu Andrei Savu ca sef. In miez de noiembrie, am inceput cu Andrei sa ne gândim la un boutique de consultanta in comunicare pe care l-am numit Premium Communication. De atunci, venim in fiecare zi la birou nu ca sa muncim, ci ca sa facem exact ce ne place. Si, in cazul meu, exact ce am invatat la scoala – consultanta de relatii publice.

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

PRCC

Public Relations Companies Club

Contact Us

Address: Str. General Atanasie Demostene nr. 45
050502 Bucharest
Tel: +40 21 411 01 52;
+40 21 411 01 62
Fax: +40 21 411 50 41
E-mail

Who's online

We have 108 guests and no members online

Search