Avem cateva subiecte favorite in PR - adica nu e ca si cum ar fi subiectele noastre preferate, dar sunt un fel de alpha stories de care nu scapam si pe care trebuie sa le comentam intr-un fel sau altul fie si numai pentru a ne defini ca profesionisti. Unul dintre ele se refera la etica. Spre deosebire de alte profesii, in PR se pare ca etica e o chestie pe care fiecare o intelege intr-un fel particular, extrema fiind ca o defineste ca pe un domeniu de care poti linistit sa te tii deoparte din momentul in care te-ai declarat profesionist. Cam ca un jucator de poker care, daca trece in liga campionilor, e de asteptat sa triseze.
Dilemele mele a propos de etica in PR au inceput de timpuriu si m-au tinut departe de meserie ceva vreme. Proaspat absolvent, intors din State cu cunostinte despre o meserie noua si minunata, care deschide companii, responsabilizeaza deopotriva societati si industrii, aduce mai multa transparenta si mai multa relevanta comunicarii, petrecandu-mi sase luni din viata intorcand pe toate fetele probleme serioase de etica intr-un curs dedicat, am ajuns acasa, unde mi s-a spus sec ca am o mare problema - rosesc. Textual, mi s-a profetit ca “o sa faci tu cariera in PR cand n-o sa mai rosesti atunci cand dai plicul”.
La asta se adauga o serie de alte citate celebre rupte din viata reala - de genul “cine nu plateste nu are coverage” si dispare de pe piata in sase luni. Ce sa zic, sunt multumita ca lucrez in PR deja de sase ani si nu am disparut de pe piata. Dar, desi ma bucur in fiecare zi de profesia mea care ma face sa intalnesc oameni admirabili si din randul clientilor si al jurnalistilor, dilemele etice ale relatiilor publice din Romania tot nu s-au transat si auzim in continuare prea multe voci care se plang de clienti, luna, stele, jurnalisti, mediul nostru stiti cum e el, etc…
Atotstiutori care arunca o privire peste gard si dau din cap condescendent - vai vai vai, tarile din Europa Centrala si de Est sunt vai viata lor, oamenii de PR n-au ce manca, jurnalistii asemenea si atunci nu-i de mirare ca sunt corupti bla bla bla… Sau, in aceeasi cheie, fratilor, trebuie sa va resemnati, in meseria asta asa merg lucrurile, faci ce-ti cere clientul, etic, inetic, ca banul conteaza, iar daca te intreaba cineva, raspunzi ca in scenetele lui Toma Caragiu, “nu sunt eu de vina saracul, dracu’ m-a pus…” Nu traim din banane sau din blaturi nici noi, nici colegii nostri din presa si nu vad ce cadere au oameni din piete mature si asezate sa dea cu piatra in vreun fel cand industriile lor au ele insele probleme de credibilitate fix pe aceleasi criterii.
In fapt, imi aduc aminte de spusele unui mare guru al PR-ului international, englez emigrat in Statele Unite, care spunea ca ii sunt dragi clientii “cu probleme mari si buzunare generoase” - intr-un seminar de motivare si inaltare a spiritului profesional. Cine invata pe cine? Arthur Andersen si-a demontat compania si si-a schimbat numele dupa scandalul Enron/Worldcom. Ma intreb ce s-a intamplat cu agentia de PR care a facut strategia de donatii si sponsorizari a Enron. Or fi fost bananieri din Romania? Si-or fi facut procese de constiinta dupa? Si-or fi schimbat si ei numele?
Nu spun ca traim intr-o lume perfecta - ar suna foarte ipocrit si, de felul meu, fac alergie la ipocrizie - dar spun ca se poate, ca e o profesie onesta si etica, ca iti cere adesea sa renunti, sa te dai la o parte, sa pleci, sa incepi din nou, sa iei decizii radicale si care te pot afecta serios pe termen scurt. Si nu vorbesc din varful buzelor - dand sfaturi cinice unor profesionisti care vor doar sa-si cladeasca o cariera. Sunt decizii pe care le-am luat si eu, stiu ce consecinte imediate au, dar si ce efecte pe termen lung.
Pentru cine are senzatia ca un compromis mic pe ici pe colo nu se vede si ca o “morala flexibila” te aduce mai aproape de un jackpot profesional, jocul cu focul te arde rau. Mai ales intr-o era ca aceasta, unde oricine are acces la comunicare publica - fie si prin intermediul blogurilor… Mai ales pe o piata ca a noastra, mica…
Vorbeam despre cartea lui Buckley si despre ecranizarea ei - doua lucruri complet diferite - ei bine, in vreme ce “tobacco takes care of its own” de multe ori, si cand lucrurile nu sunt chiar gogonate, iar fiecare flexare de morala duce la dublarea salariului personajului principal, autorul simte nevoia sa-l treaca un pic prin patru ani de puscarie inainte sa-l reintegreze in societate. Macar asa, pour la bonne bouche.
