De cand am inceput sa ma obisnuiesc cu blogurile si sa incerc sa descopar rolul lor pe planeta, mi-au atras atentia o multime de articole din SUA, care, ca de obicei, e la ceva departare de noi si la acest capitol. Ca om de PR, ideea de blog - o chestie mai mult sau mai putin anonima, pe care oricine o poate folosi sa spuna orice despre orice altceva, fara riscuri, retineri si fara responsabilitate e datatoare de fiori. Nu am avut niciodata probleme cu opiniile asumate, dar cele venite de nicaieri si motivate de te miri ce, pot face foarte mult rau foarte greu reparabil.
Dar - americanii au descoperit - exista si reguli de igiena a blogurilor. Articolul Blogging the Hand That Feeds You, September 27, 2006, Matt Villano. New York Times (Free registration): http://tinyurl.com/jb386 vorbeste despre una dintre ele - cea care se refera la distinctia dintre persoana si angajat. Dintre individ si reprezentant (in)voluntar al companiei din care faci parte. Solutia pe care o dau ei e pe cat de simpla pe atat de la indemana - fiecare trebuie sa-si foloseasca bunul simt, si atunci blogurile pot sa faca bine si sa-si consolideze, in timp, credibilitatea - adica sa devina si mai puternice.
Sunt mai conservatoare din fire, dar am avut intotdeauna probleme sa-mi folosesc mail-ul de serviciu pentru a transmite mesaje personale. Faptul ca in antet sau in semnatura, pe langa numele meu, mai era si numele altcuiva (asta e, companiile la care am lucrat purtau numele fondatorilor lor) ma facea sa nu ma simt deloc in largul meu trimitand mesaje de tot felul amicilor sau rudelor, mai bine ma abtineam.
Blogurile sunt o chestie publica - pot fi citite de oricine, including your boss. Ok, la mine chestia cu seful nu se mai aplica, dar ele pot fi citite de oricine - asa ca trebuie sa te gandesti bine cand apesi butonul “publish” si sa fii pregatit sa-ti asumi urmarile. Si sa respecti regulile de igiena…
