Spre deosebire de alte profesii, in care pentru a explica cuiva cu ce te ocupi nu iţi trebuie mai mult decat cateva cuvinte, in PR lucrurile stau cu totul altfel. Pe mine cel puţin, de fiecare data cand ma intreaba cineva cu ce ma ocup, ma incearca o suita intreaga de stari si emoţii, care variaza de la mici semne de nervozitate, la exasperare. Asa… in funcţie de cel care intreaba.Sa luam, spre exemplu, cosmeticiana pe care am vizitat-o zilele trecute. Dupa o privire lunga, de cunoscatoare intr-ale oamenilor, ma intreaba: „Si…, cu ce te ocupi?” Intai ezit, pe fondul nenumaratelor incercari nereusite de a explica in doua vorbe ce-i cu meseria asta… Nici n-apuc sa deschid gura, ca ezitarea mea este gata categorisita. Cu satisfacţia omului care te-a ghicit de fapt din prima, grimasa ei spune clar - „hm, deci casnica”.
Usor deranjata de eticheta invizibila ce mi se pusese, ma grabesc sa raspund: „Lucrez in PR”. Ciudatul cuvant mi se intoarce inapoi ca un ecou: „Pi-ar?” Ce-o mai fi si asta? Da, incerc eu s-o dreg, Relaţii Publice… Aici urmeaza, invariabil, un „Aaa…” sugestiv si plin de subinţeles… Stiu ce inseamna. L-am mai auzit si-n alte daţi. „Care va sa zica secretara… de ce n-o zice domne asa?!”.
De teama sa nu decad cumva in ochii cosmeticienei mele , ma complic si mai mult incercand sa explic ca nu-i totuna cu relaţiile cu publicul. De fapt, ma ocup de comunicare. Aici, deruta si mai mare. Adica cum, comunicare, ma intreaba ea banuitoare. Ceva din privirea ei ma face sa cred ca mai bine o lasam sa inţeleaga ca sunt secretara.
Incep sa-i povestesc pe larg cum e cu consultanţa in comunicare, cu strategia, cu comunicarea de criza sau cu relaţiile cu presa. Ii dau si cate un exemplu, doar-doar o inţelege ca e treaba complicata, nu-i pentru oricine, asa cum s-ar crede. Ignor semnele vadite de plictiseala, trec cu vederea pana si faptul ca sedinţa de cosmetica se terminase deja, in speranţa ca macar i-am trezit interesul, daca nu cumva i-am starnit deja admiraţia. Cand colo, imi arunca intr-o doara, usor ironic, uitandu-se la ceas: „Mda, cred ca te pricepi foarte bine la comunicare… Face 500 de mii, achitaţi la casa.”
Amintiţi-mi va rog, ca data viitoare cand vreau sa ma dau desteapta, sa spun ca sunt patroana. E mult mai simplu.
