Până azi ştiam destul de puţine despre Rene Lalique, iar numele lui era, în mintea mea, asociat numai cu creaţiile în sticlă, cristal, cu flacoanele de parfum create pentru un alt contemporan celebru, Coty. Primăvara asta, însă, Senatul francez a reunit la Muzeul Luxembourg o colecţie impresionantă de bijuterii semnate Rene Lalique, bijuterii care, conform opiniilor vremii, reinventau arta decorativă în perioada 1890 – 1910. Ele reintroduceau pietrele semipreţioase, cornul şi coralul, alături de pietrele preţioase, în combinaţie cu o tehnică pe care Benvenuto Cellini o cunoştea şi chiar o teoretizase, dar pe care lumea o uitase vreo 350 de ani – tehnica emailului.
Bijuteriile sunt indescriptibile, reflectă spiritul artelor decorative ale vremii, inspirate din natură, stilizând flori, animale şi siluete umane într-un amalgam plin de graţie. M-a amuzat comentariul unuia dintre părinţii lui Lalique, care, aflând despre preocupările sale complet inutile de tinereţe, îi spune „Tu veux faire des dessins de bijoux, mais cela ne mene a rien!”
Dacă sunteţi prin oraş vara aceasta, nu rataţi expoziţia, mai ales dacă aveţi o slăbiciune pentru Art Deco – piesele sunt adunate din toată lumea şi sunt realmente spectaculoase.