In liceu, aveam un profesor de romana caruia ii crestea tensiunea ori de cate ori un elev ii spunea ca nu a citit o anume carte, dar a vazut filmul. Imi amintesc ca avea un asemenea stil, distinctie sau cum vreti sa o numiti, incat chiar si celor mai mari “golani” din scoala le era jena sa nu invete fie si superficial sau sa nu isi faca macar cateva teme pe trimestru (da, am apucat impartirea in trimestre a anului scolar, se intampla in prima jumatare a anilor ‘90).Cam asa faceam eu scoala, acestia imi erau profesorii, acestia imi erau colegii – ambele tabere demonstrau mai mult ca orice decenta si respect. Chiar si chiulangii cronici, rockerii (care fumau in curtea gradinitei de copii din apropiere si care faceau trafic cu reviste) stiau cand sa se opreasca si unde e limita dincolo de care nu pot trece. N-am auzit de profesori batuti, injurati sau scuipati, dar nici nu am vazut elevi agresori plangandu-si de mila in fata panoului de picati la bacalaureat.
Poate am imbatranit, dar am ajuns sa spun “Jos palaria” in fata generatiei mele. N-om fi perfecti, nu le stim pe toate, poate noi am pus bazele facultatilor particulare, dar macar stim sa scriem romaneste si mai stim ca genul dramatic include tragedia si comedia si ca incadrarea filmelor la TV in “drama” si “comedie” (ca si cand comedia nu ar fi tot drama…) este de-a dreptul aberanta.
Si pentru cei care vor sa-si manifeste frustrarile in comentarii: nu, atunci cand am dat noi bacalaureatul nu s-a copiat, da, toti colegii mei au trecut, da, subiectele au fost dificile si da, am dat examen la mai multe materii decat s-a dat in acest an. Si tot pentru ei: daca un profesor este slab, nu inseamna ca nu poti invata in ciuda lui. Se numeste studiu individual. Si se intampla de-a lungul intregii vieti.
