În platou, adică, în rândul publicului invitat să susțină cei 12 candidați rămași în cursă de acolo, din studiourile ProTV? Răspunsul la întrebare are foarte mult de-a face cu contul meu de Twitter și cu modul în care social media funcționează. Pe căi misterioase. Câteodată.Poate unde și a pus preț pe voce și pe charisma mai mult decât orice altceva și a permis accesul la scenă unor oameni pe care altfel nu i-am fi văzut niciodată. Că deh, n-ar fi putut trece prin canoanele frumuseții “de sticlă”, chiar dacă acum demonstrează că pot ridica o sală în picioare.
Poate unde ne-a și reamintit că există și voci care nu sunt fabricate în studio, ci sună bine de la Dumnezeu.
Așa se face că, la primul spectacol live - de acasă, m-am trezit comentând nu numai cu motanii din jur, ci și pe Twitter. Ba am trimis si SMS-uri cu voturi – eu care, în materie de voturi, am dificultăți serioase să-mi îndeplinesc datoriile civice o dată la patru ani. A doua zi, am avut prieteni care m-au apostrofat că-mi folosesc Twitterul în scopuri așa de “triviale”, dar și alții care m-au invitat prompt să-I însoțesc data următoare în studio, dacă tot am devenit fan.
C-așa e-n Twitter. Tu scrii ceva, lumea te știe sau nu, înțelege de unde vii sau mai puțin, dar poate și să-ți deschidă uși de o manieră pe care n-ai fi crezut-o posibilă și să-ți împlinească dorințe pe care nici n-ai apucat să le rostești.
Odiseea mea cu Vocea României a fost mai complicată, dar n-am de gând să vă plictisesc cu detalii. După două încercări nereușite, am ajuns aseară în studio alături de Ruxandra Predescu, în banca bloggerilor (dacă Ruxandra se declara mirată acum ceva timp că a fost tratată drept “blogger” la Vocea României, imaginați-vă cam cum m-am simțit eu în spațiul jurnaliștilor și blogosferei…)
Nu m-am prins când au trecut cinci ore. Nu am mai văzut un asemenea spectacol și prezența în public, cu încărcătura sa magică, va fi probabil cel mai frumos dar de sărbători în clasamentul darurilor de sărbători.
Publicul are un rol important în show. Mai puțini în realitate decât par să fie pe sticlă, cei din sală vibrează, nu pentru că li se spune de la început că trebuie și pot să se manifeste zgomotos, ci pentru că răspund celor de pe scenă și îi galvanizează, la rândul lor.
E rar să vezi un public așa bun într-o sală de spectacol obișnuită, în România, și e mare păcat. Nu realizăm că, dacă stăm gomoși pe scaunele noastre și ridicăm din sprâncene în loc să ne ridicăm de pe scaune și să aplaudăm, tot noi suntem cei care pierdem, tot noi suntem cei care nu ne lăsăm actorii și cântăreții să știe cât de mult îi iubim. Decât când e prea târziu și când eforturile noastre arată patetic și nu mai ating pe cine trebuie.
Publicul din sală nu e un public omogen – ci unul ușor concurențial, pentru că și pe scenă e concurență. În mod normal, când te duci la un concert, te duci la sigur – ești fan U2, te duci la U2, printre fani ai U2, toți sunteți de acord că Bono e cel mai tare. La VR, te duci la concert, ești fan al Irinei, dar poți sta printre suporterii lui Chircu. Ai votat cu Cătălin, dar te-ai surprins aclamând și caterinca lui Canaf, spune drept! Ceea ce e neobișnuit și face parte din farmecul show-ului.
Candidații sunt, până la intrarea pe scenă, oameni ca noi, pe lângă care ai putea trece pe stradă fără să clipești. Oameni ca noi, care se bucură la fel de mult când primesc un comentariu favorabil și resimt la fel ca noi un comentariu malițios sau unul mitocănesc. Darămite 1000.
Vocile sunt frumoase și cutremurător de frumoase. Au seri bune și seri proaste. Au cântece care li se potrivesc sau vârfuri de munți pe care nu se pot urca. Sunt vulnerabile la stress, la lipsa de experiență, la reacțiile juriului sau ale publicului. Sunt naturale și, ca orice (i)materie naturală, orice asperitate, inexctitate, fior etc le face și mai frumoase.
Juriul e electric. E spontan, talentat, confortabil cu propriul talent cât să nu concureze stupid concurenții, ci să poată fi generos și simpatic. Și e divers și cu simțul umorului, o calitate esențială în showbiz, care te ajută să ții lucrurile în perspectivă și picioarele pe pământ.
Chiar dacă ați renunțat la televizor, oricare v-au fost motivele, Vocea României merită s-o urmăriți zilele astea. Merită și concurenții, și juriul, și invitații, și intensitatea competiției. Enjoy și baftă Irina!
