De la Eu n-am atentie distributiva. Dar adevarul e ca am fost fascinata. Am sorbit cuvintele tuturor speakerilor. Am cugetat, în timp ce îi ascultam, nu numai la ce spuneau, ci si la modul în care si-au construit discursul, la cum si-au ales introducerea, la cât de natural au curs povestile lor, la cât de ”la locul lor” erau pe scena….
Iar acum rememorez, si mi-e teama sa nu uit, cu timpul, toate lucrurile minunate pe care le-am învatat în seara aceea. Asa ca-mi pare rau ca n-am un back-up al meu. Ca atunci când merg în vacanta si mi se pare mai autentic sa vad cu ochii mei toate locurile prin care ma plimb, fara filtrul lentilei vreunui aparat ultra-performant care sa-mi arate de-abia acasa ce frumoasa era nu-stiu-ce-strada vazuta de sus, în lumina apusului. Dar pe urma mi se face dor de acele locuri, si ajung sa caut pe net pozele altora.
Trecând peste asta, mai important decât ceea ce s-a spus este felul în care m-am simtit eu dupa aceasta… întâlnire. Iar asta îmi aduce aminte de o cugetare atât de frumoasa a Mayei Angelou:
“I've learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel.”
Asta n-am sa uit. Ca mai presus de toate cele ce s-au spus, mi-a ramas în suflet o stare de bine, de frumos, de sinceritate, de deschidere.
Iar noi, oamenii de comunicare, suntem obisnuiti sa avem, mai tot timpul, ”garda sus”, cum se spune, în relatia cu jurnalistii. Probabil si vice-versa. Suntem obisnuiti sa fim mai tot timpul de parti diferite ale baricadei, ca si cum interesele noastre ar fi antagoniste. Ei se tem ca noi le-am putea ascunde ceva, noi ne temem ca ei ar putea cauta doar senzationalul, alterând realitatea. De fapt, interesul comun ar trebui sa fie mereu povestile frumoase, echilibrate si adevarate. Si uneori ne ies.
Ca sa închei, cel mai mult mi-a placut când cineva din public i-a întrebat pe speakeri care e cea mai buna modalitate de a-l face pe intervievat sa-si marturiseasca secretele. Suna asa, un pic subversiv. Parca întrebarea astepta un raspuns legat de niste tehnici de manipulare bine stapânite si aplicate cu maiestrie de niste ”grei” ai jurnalismului. Dar nu. Cu totii au raspuns acelasi lucru. Daca esti sincer, daca ai curajul sa fii tu însuti, daca ai curajul sa spui deschis, de la bun început, ce poveste îti doresti sa scrii, oamenii se vor deschide. Pentru ca ei sunt dornici sa-si împartaseasca experienta lor, sa-si spuna versiunea lor, sa fie întelesi, sa nu fie judecati.
Si uite-asa m-am umplut eu de o stare de bine, de o siguranta ca lucrurile frumoase se nasc din mintile frumoase, ca povestile frumoase încep cu gânduri frumoase. Si asta sigur n-am sa uit.
