Desi am terminat scoala cu diploma de jurnalist, cariera mea de jurnalist a fost ici si colo, in episoade de cate 4-6 ore. Asta pentru ca am cerut, periodic, permisiunea publicatiilor sa-mi petrec ore si la birou, in redactii, alaturi de cei cu care oricum lucram la fel de mult pe mail sau prin salile de conferinte. Am vizitat asa, de-a lungul timpului, mai multe echipe si am putut trai macar o parte din viata de jurnalist. Cea de birou.
Pentru numarul 200, Biz m-a scos din agentie si m-a chemat in redactie, la mall. Cu o cafea de la Starbucks si cu Haagen Dasz alaturi, momeala a fost destul de convingatoare. Ideea Martei a fost sa adune mai multe premiere intr-una singura si iata ce a reusit - o revista intreaga scrisa si produsa la mall, in 48 de ore, cu participarea a aproape 50 de oameni de business si cu o oficializare a relatiei jurnalistilor cu oamenii de PR - sau, in fine, cu cativa dintre ei.
Ce va iesi, vom vedea unii maine seara, altii peste vreo doua saptamani, dar impresiile de la locul faptei sunt pana acum excelente, si nu folosesc epitete pozitiviste doar pentru ca m’a facut mama “PR”…
Toti cei invitati au raspuns prezent si au raspuns repede. Atmosfera a fost extrem de relaxata - in primele 24 de ore, cel mai puternic zgomot pe care il auzeai in “redactia” Biz venea de la sistemul de sonorizare al mall-ului. Textele s-au adunat cuminti pe lista scrisa traditional cu pixul, la Gabi pe birou, sesiunile foto s-au comis fara dureri in studioul asezat strategic langa frigiderul cu latte macchiatto de la Illy. Redactorii de ocazie au venit cu laptopurile din dotare, impletindu-si munca de birou, pe care oricum o aveau de facut, ca nu sta timpul in loc, cu cea de intervievator sau editorialist.
Pentru mine, prilej de noi emotii neasteptate - desi am organizat de-a lungul vremii o multime de interviuri pentru jurnalisti si clienti, n-am chemat niciodata un client la un interviu cu… mine, iar paranoicul de serviciu care imi locuieste mintea cocea scenarii in zori de zi in eventualitatea, putin probabila, ca nu-mi vine intervievatul la intalnire.
La momentul la care scriu, inca n-am intrat in “paine”, dar am intrat in atmosfera de multa vreme deja si, sincer, m-am simtit bine in redactia ad hoc. Suntem cu totii omul, computerul si telefonul lui - e incredibil cat de putin ne trebuie, in mod real, ca sa ne vedem de treaba. Daca vrem.
Revin maine, probabil, cu un post post-interviu/post-articol, in seara asta am ceva de lucru, noroc ca mall-ul are program de vara, pana la 10 noaptea.
