Care e știrea în condiții de criză?

Cam aşa stau lucrurile – sau cel puţin ar trebui să stea – când discutăm despre starea economiei, despre rezultatele companiilor sau despre planurile lor de dezvoltare. Într-o mare de informaţii legate de scăderi ale profiturilor, pierderi, reduceri ale afacerilor etc, abordarea se schimbă, fie că ne place, fie că nu. De ce m-ar mai interesa că firma x nu şi-a îndeplinit ţintele de profit? Reacţia firească la o asemenea ştire este: aşa şi? Care e firma care şi le-a îndeplinit? Unde e noutatea? Se aştepta cineva ca vreo companie să atingă profitul programat la începutul anului trecut, când noi fluturam, prin faţa oricui dispus să asculte, o creştere economică record? Dar să nu ne pierdem cumpătul, ştirea cu pricina nu este cu totul pierdută. Undeva, în al treilea paragraf se spune şi că a „crescut cu numai 10%, faţă de estimările de 20% de la începutul anului”.

După umila mea părere, nu neîndeplinirea ţintelor de profit este ştirea, ci faptul că firma a crescut cu 10%, adică peste media sau în ritm cu media pieţei pe care activează. Da, în condiţiile în care economia era stabilă abordarea firească ar fi fost creştere cu 10% mai mică decât estimările. Dar când totul în jur se prăbuşeşte, iar o companie rămâne în picioare, nu mai poţi alerga după jumătatea goală a paharului, pentru că nu mai are nicio relevanţă, nici pentru acţionari, nici pentru bancherii creditori, nici pentru angajaţi.

Similar, ziarele au vuit de suma uriaşă pe care urmează să o accesăm din împrumuturi externe şi care va dubla rata anuală le care o vom avea de achitat în contul datoriei externe. Îngrozitor, vor plăti copiii copiilor noştri etc. Din nou, de acord, dar să punem lucrurile în context. Ţări cu economie comparabilă cu a noastră vor avea datoria externă de câteva ori mai mare decât a României. Nu zic să ne bucurăm de răul altora, însă lucrurile trebuie puse în contextul corect. Dacă tot s-a pledat pentru globalizare, ştirea nu mai este că avem nevoie de bani – toate ţările au nevoie de bani – ci că avem nevoie de mai puţini bani decât alţii, ceea ce poate însemna că stăm mai bine decât alte ţări.

Pe scurt, avem cu toţii nevoie să ne regândim abordarea informaţiilor, să modificăm modalitatea de evaluare a aceloraşi informaţii şi să găsim alt gen de subiecte despre care să vorbim. Mai crede cineva că un şef de firmă (de la buticar până la numărul unu mondial în domeniul lui) va răspunde fără reţineri la întrebări legate de previziunile pentru sfârşitul anului? Dacă îl întreba cineva, la sfârşitul anului trecut, pe directorul general de la Dacia ce va face fabrica în martie, credeţi că ar fi putut spune că va lucra în trei schimburi şi nu-şi vor vedea muncitorii capul de comenzi? Prin urmare, de la cât credeţi că va fi profitul în 2009, centru atenţiei se mută pe care este strategia companiei în 2009.

În mod evident, sunt puţini care se mai hazardează să facă previziuni de evoluţie a industriei în care activează, limitându-se la ce s-a întâmplat în prima parte a anului şi cum vor aborda ei piaţa pe care activează de acum încolo. Prin urmare, atât companiile, cât şi jurnaliştii vor trebui să reînveţe să comunice, să uite parte din regulile aplicabile în condiţii normale şi să se adapteze la vremurile pe care avem neşansa să le trăim.