Subiectul cel mai hot la ora actuală, după – evident – veştile cu privire la mişcările de trupe din toate domeniile comunicării (PR, jurnalism, publicitate), se leagă de premiile industriei. Şi aici includ, iertare, şi pe cele internaţionale şi pe cele locale, şi pe cele de PR şi pe cele de publicitate.
Sunt întru totul de acord cu premiile industriei de publicitate – cu numeroasele lor faţete: eficienţă, creativitate, gândire strategică. Dar, în ceea ce ne priveşte, ca agenţie de consultanţă, noi ne-am simţit întotdeauna mai aproape de avocaţi decât de colegii din publicitate. Or, din partea avocaţilor, n-am auzit să existe vreo competiţie internaţională în care să se compare strategii de consiliere juridică sau pledoarii. De ce oare?
Contractele noastre – n-o spun pentru prima dată şi nici nu cred că e vreo surpriză pentru cineva – conţin în proporţie de 50% clauze de confidenţialitate. Produsele muncii noastre nu sunt spoturi TV pe care să le putem semna, nu sunt site-uri către care să vă putem direcţiona şi nici shelf talkers pe care să le puteţi vedea prin magazine. Cel mai valoros şi mai valorizat serviciu pe care îl oferim clienţilor noştri este consultanţa.
Cum am putea să „prezentăm” un program de consultanţă într-un format competiţional? Cum am putea să vă vorbim despre rezultatele activităţii noastre? Dacă jurăm pe roşu – presupunând că avem voie să spunem ce am făcut şi ce sfaturi am dat – ne credeţi pe cuvânt? Dacă ne credeţi pe noi, îi credeţi şi pe alţii? Dacă îi credeţi, pe ce vă bazaţi? Iar dacă nu-i credeţi, cum decideţi dacă le acordaţi premii sau nu?
În cinci ani de zile, nici unul dintre potenţialii clienţi cu care am discutat nu ne-a cerut să ne vadă colecţia de premii, presupunând că am fi avut una.
Cred că suntem singura industrie în care, ca jucători de o oarecare dimensiune, am ajuns să fim admonestaţi şi arătaţi cu degetul public că, vezi Doamne, nu vrem să beneficiem de recunoaşterea pe care ţi-o dă un premiu al industriei. E vreo problemă?
Pieţele internaţionale au premii ale industriei de PR la care participă cine vrea şi cu ce proiecte îşi poate permite să prezinte, dintre cele cu care se mândreşte. Juriile sunt independente, organizatorii sunt, de obicei, asociaţii profesionale sau publicaţii de specialitate care se află, realmente, într-o postură permanentă de observatori, juraţii se stabilesc prin anvergură şi reputaţie profesională şi se schimbă de la un an la altul.
Participanţii vin dacă se simt atraşi de competiţie; dacă ecoul din piaţă e bun şi dacă premianţii confirmă în timp. Iar competiţiile celebre nu sunt nici multe, nici obligatorii. Proiectele participante sunt de altă anvergură şi natură – implică bugete de cercetare şi formule de evaluare care pot demonstra, atât cât este rezonabil posibil în PR – rezultate. Şi aşa, există şi pe pieţele internaţionale nenumărate agenţii care nu participă la asemenea competiţii – specializările lor nu le permit asta. De ce la noi ar fi altfel?
