M-am văzut în ultimii ani victima globalizării dintr-o perspectivă la care nu m-aş fi aşteptat. Am avut a spune în repetate rânduri jurnaliştilor care ne cereau cifre cu privire la clienţii noştri, activi în România, că nu putem da publicităţii nici un fel de date financiare de vină fiind… americanii.
Cam aşa ceva, deşi fără intenţie. Majoritatea clienţilor noştri, companii multinaţionale, sunt cotaţi la marile burse europene şi… la NYSE. După ultimele scandaluri care au zguduit nu numai lumea contabilităţii, şi a auditului financiar, dar şi pe cea a comunicării, principiile sunt simple: investitorilor bursieri trebuie să le fie puse la dispoziţie aceleaşi informaţii, în acelaşi timp şi în aceeaşi formă. Este, în fond, cam acelaşi principiu ca la bursa noastră autohtonă - toată lumea află acelaşi lucru în acelaşi timp, ştiut fiind că o informaţie importantă, aflată cu câteva ore sau chiar câteva minute în avans, poate face şi desface averi pe bursă.
Informaţiile despre subsidiarele locale, venite pe filiera unor publicaţii locale, într-o limbă care nu e de circulaţie internaţională şi pe nişte fluxuri de ştiri altele decât cele oficiale, bursiere, ar putea oferi un avantaj unui vorbitor de română. Care, aţi ghicit, ar putea lua decizia să vândă sau să cumpere bazat pe ce citeşte - el şi numai el - pe fluxul Mediafax.
Ce gen de informaţii ar fi acestea? Păi marile proiecte de investiţii, performanţele financiare sau operaţionale, adică tocmai cifrele cele mai interesante pentru jurnaliştii din presa generalistă şi de business. De aici, decizia - cu bătaie lungă până la Bucureşti - multinaţionalelor cotate la Bursa din New York de a raporta centralizat, prin comunicate globale, distribuite exclusiv în limba engleză.
Riscul e mare, evident. Nu toată lumea cunoaşte atât de bine limba engleză financiară şi juridică - aşa numita “legalese” - deci e loc mare de erori de traducere, iscate fără vreo intenţie. Pe de altă parte, pe un document ce se duce către NYSE şi-au dat binecuvântarea cohorte de avocaţi şi consultanţi financiari, iar a-l traduce înseamnă a-ţi asuma orice posibilă neînţelegere. Să ne amintim că vorbim despre multinaţionale, ale căror valori pe bursă sunt de ordinul miliardelor de dolari - se oferă cineva să traducă vreun comunicat??
Ca lucrurile să fie şi mai încurcate, unele dintre subsidiarele locale sunt cotate la bursele naţionale. Caz în care sunt obligate prin lege să raporteze la respectivele burse. Iar asta e o cu totul altă poveste, dar pusă în contextul de mai sus, e un nou motiv pentru jurnalişti să te privească profund neîncrezători când încerci să explici că datele financiare ale unei multinaţionale se raportează exclusiv consolidat.
Pe vremea când mai credeam că trăim într-o ţară mică şi relativ lipsită de însemnătate economică, am aflat dureros ce înseamnă puterea agenţiilor de ştiri, cum se propagă cuvintele cheie de pe Mediafax pe Reuters şi de acolo în lumea întreagă şi am ajuns să cunosc “the hard way” departamentele de investor relations ale unor clienţi nevinovaţi care comunicau mai mult despre promoţii şi schimbări de ambalaje.
Păcatele tinereţelor m-au liniştit şi m-au făcut să caut a înţelege ce s-a întâmplat în America în urma celebrei Sarbanes-Oxley şi cu ce consecinţe asupra PR-ului autohton. Ceea ce vă recomand şi dumneavoastră. Iar dacă îmi veţi cere cifre pe care nu vi le pot da şi vă spun că de vină-i New York-ul, încercaţi să vă reprimaţi înjurătura care vă stă pe limbă. De data asta, suntem în aceeaşi barcă….
